Două cutremure în România sâmbătă dimineața! Ce magnitudine au avut

cutremur romania

Cutremure România. Două seisme au avut loc în România sâmbătă dimineața, anunță Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului - INFP.



Cutremure România. Primul seism s-a înregistrat la ora 01:40 în județul Gorj. Cutremurul a avut 2,2 grade. Seismul s-a produs la o adâncime de 7 km.

Al doilea cutremur din această dimineața a avut loc în județul Buzău. Seismul, de 2,6 grade, s-a înregistrat la o adâncime de 118 km, la ora 03:29.

Pe 13 februarie 2020, în România s-au produs 7 cutremure, cel mai puternic având 3,5 grade.

Cutremure România. Cel mai puternic cutremur din 2020

Cel mai puternic cutremur din România în 2020 a avut 5,2 grade. Acesta a avut loc pe data de 31 ianuarie, la ora 03:26, în județul Vrancea, la o adâncime de 121 km.

cutremur romania

Seismul s-a simțit destul de puternic în mai multe județe și în București. Cutremurul de 5,2 care a avut loc în pe 31 ianuarie 2020, cel mai puternic din acest an, se încadrează în activitatea normală a zonei seismice Vrancea, spune Constantin Ionescu, directorul general al INFP. El a explicat la Digi24 că, în medie, la fiecare doi ani se produce un cutremur de 5-6 grade. Ionescu a subliniat din nou că un cutremur mare nu poate fi prezis și că analizele făcute până acum „nu au dus la nimic bun”.

Cutremure România. Cutremurul s-a simțit și la Constanța, Bacău, Brașov, Iași, Suceava, dar și Chișinău.

Potrivit INFP, epicentrul seismului a fost localizat în apropierea următoarelor oraşe: 90 km est de Brașov, 93 km sud de Bacău, 104 km nord-est de Ploiesti, 105 km vest de Galați, 108 km NV de Brăila, 153 km nord de București, 171 km sud de Iași, 178 km N-E de Pitești, 203 km est de Sibiu, 214 km sud-vest de Chișinău.

cutremur romania

Acesta a fost cel mai mare eveniment seismic care s-a produs anul acesta în România. În 2019, cel mai puternic cutremur din zona seismică Vrancea a fost înregistrat la 3 septembrie și a avut magnitudinea de 4,5.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate