Detalii șocante ies la iveală în cazul femeii care și-a otrăvit familia cu mercur. Ce au descoperit anchetatorii în camera acesteia
Sursa:
PixaBay
O femeie în vârstă de 83 de ani din Ciorogârla, județul Ilfov, este învinuită că a încercat să-și omoare întreaga familie. Ginerele acesteia a manifestat simptome tot mai grave și a fost adus la spital cu intoxicație cu mercur.
Familia s-a adunat la masă, iar după câteva momente au început să se simtă rău.
Persoana care a alertat poliția este ginerele femeii, un bărbat în vârstă de 48 de ani. A relatat că atât el, cât și fiul său în vârstă de 18 ani au fost expuși la intoxicație cu mercur.
Ce au descoperit anchetatorii în camera femeii
O întreagă familie se afla la masă în momentul în care au descoperit prezența unui metal extrem de nociv pentru organism.
În urma radiografiilor efectuate de membrii familiei la spital, s-a confirmat că acest metal este mercur.
În curând vor fi disponibile și rezultatele analizelor de sânge pentru a determina concentrația exactă cu care membrii familiei au fost expuși la otrăvire cu mercur.
Detalii șocante ies la iveală în cazul femeii care și-a otrăvit familia cu mercur.
Ulterior, în cadrul anchetei s-a constatat că și fiica femeii, precum și câinele familiei, au fost afectați de aceeași substanță. În hrana animalului s-au descoperit urme ale acestei substanțe toxice.
În camera femeii, anchetatorii au găsit un flacon presupus a conține această substanță, alături de fotografii afectate ale membrilor familiei. Din cauza unui conflict petrecut în acea seară în familie, în care femeia ar fi distrus un televizor, s-a deschis un dosar penal pentru distrugere și violență în familie.
Ce spun rudele afectate
„ Era mama mamei, bunica, cine se gândea că o să mă omoare pe mine într-o zi cu mercur.
Avem radiografii, suntem plin de așa ceva și eu și mama și tata. Tata e plin, eu într-adevăr am mai puțin, am reacții adverse, am vomitat, am tremurat. Mâncare făcută de mama, o tocăniță de cartofi. Noi mâncăm împreună, ea nu mânca cu noi. Avem filmarea când a pus, avem toate dovezile, avem camere de supraveghere. S-a demonstrat că e mercur la spital, era o substanță gri. Ne-a ieșit la radiografie că suntem otrăviți cu mercur. Au zis că nu au ce să ne facă. Acea substanță nu iese, ne-au zis să bem apă. Trebuie să vedem acum la analizele de sânge cât e dozajul în sânge, să vedem ce tip de mercur e. Am dat declarații, așteptăm să primim telefon, nu știu ce se întâmplă,” a declarat nepotul acesteia.
Odată ajunsă în sânge, substanța poate provoca reacții grave. Membrii familiei povestesc că femeia îi amenința deseori cu moartea, spunându-le că nu vor apuca sărbătorile.
Femeii i s-a emis un ordin de protecție provizoriu, impunându-i restricții de a se întoarce acasă pentru o perioadă de cel puțin cinci zile. În prezent, aceasta a fost internată într-un spital, beneficiind de îngrijiri medicale.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.