Devenită mamă pentru a doua oară în urmă cu două luni, Daniela a fost întrebată de fanii săi când va avea loc botezul micuței „prințese”.
Când va avea loc botezul micuței Miray
Deși a păstrat discreția asupra datei exacte, Daniela a transmis că evenimentul va fi unul restrâns, organizat alături de familie și prietenii apropiați. Aceasta a subliniat că nu își dorește o petrecere grandioasă, ci un moment special, dedicat sufletului lor.
„Veți afla în ziua evenimentului. Va fi un eveniment pentru sufletul nostru, cu familia și prietenii apropiați. Nu vom avea un număr mare de invitați”, a spus Daniela Sterp, despre marele eveniment.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Ce trebuie să știe pensionarele. Anunțul lui Nicușor Dan cu privire la pensii
Daniela și Culiță Sterp formează unul dintre cele mai urmărite cupluri din online, iar nașterea micuței Miray a fost primită cu multă bucurie de fani. Botezul care urmează va fi un nou prilej de emoții, dar cei doi părinți aleg să păstreze o parte din acest moment în intimitatea familiei.
Cum se descurcă Daniela și Culiță Sterp cu doi copii și fără bonă
Daniela Sterp a vorbit și despre viața de zi cu zi alături de cei doi copii, recunoscând că rolul de mamă a devenit mult mai solicitant. Dacă la primul copil, Milan, a avut parte de sprijin constant din partea mamei sale, acum provocările sunt mai mari, dar reușește să le facă față datorită implicării soțului ei, Culiță Sterp.
Vedeta a mărturisit că soțul ei este extrem de prezent și implicat în tot ce ține de copii, lucru care o ajută enorm.
Chiar dacă este mai greu, Daniela se adaptează și spune că fiecare zi petrecută în sânul familiei vine la pachet cu provocări, dar și cu momente de neprețuit.
„Bineînțeles că e mult mai greu cu 2, având în vedere că la Milan am avut mult ajutor și din partea mamei. Dar ne descurcăm, Culiță e foarte implicat în tot și asta îmi face viața mult mai ușoară cu ei 4. Ca să răspund aici și la întrebarea, cum mă descurc când e el plecat, uneori mai vine mami, mai mergem noi la ei, sau pur și simplu doar noi 3”, a spus Daniela Sterp, pe Instagram.