La doar două luni după ce a devenit mamă pentru a doua oară, Daniela Sterp traversează o perioadă în care grijile de mamă se împletesc cu responsabilitățile zilnice. Soția lui Culiță Sterp a împărtășit cu urmăritorii ei de pe rețelele sociale o situație recentă care i-a stârnit îngrijorarea și a determinat-o să ia o decizie rapidă pentru binele copiilor ei.
Daniela Sterp a împărtășit totul cu fanii pe rețelele sociale
În timp ce îl ducea pe Milan, băiețelul ei, la grădiniță, Daniela a primit un mesaj care anunța apariția unor cazuri de varicelă în grupa lui. Instinctul de mamă nu a stat pe gânduri, a întors imediat mașina și s-a întors acasă cu micuțul, hotărâtă să îl țină o perioadă departe de colectivitate.
Totul, din dorința de a o proteja pe Miray, fetița nou-născută, care este încă prea mică pentru a fi expusă la un astfel de virus.
„Ieri când eram în drum spre grădi, am primit mesaj că sunt câteva cazuri de varicelă în grupa lui Milan și m-am întors în sensul giratoriu și am mers acasă. Vreau să îl țin o perioadă până ne anunță că nu mai sunt cazuri, pentru a o proteja și pe Miray că e prea mică”, a scris Daniela, în secțiunea Instastory.
Daniela Sterp vrea să revină la kilogramele de înainte de sarcină
Recent, soția lui Culiță Sterp le-a mărturisit urmăritorilor că, deși a fost greu să reînceapă antrenamentele, se simte extrem de fericită și motivată să continue. În aceeași postare, Daniela a menționat și cât de mult i-a lipsit exercițiile fizice, dar și provocările de a reveni la rutina sportivă după o pauză atât de lungă.
„Astăzi, iubirica mea frumoasă face 8 săptămâni deja. Și tot astăzi, la 8 săptămâni post-partum și 11 luni de pauză, m-am întors la sală. Nu știu dacă mă credeți, dar sunt atât de fericită de nu mai pot. Ce dor mi-a fost și ce greu e să o iei de la capăt.”, a fost mesajul transmis de Daniela, pe Instagram.