Danciu a dezvăluit că a plecat din țară prin intermediul mai multor story-uri postate în noaptea de joi spre vineri, pe pagina lui personală de Instagram.
Unde a plecat Danciu
Fostul concurent de la „Casa iubirii” s-a postat atât din aeroport, cât și din avion. Inițial, acesta s-a afișat cu pașaportul în mână, lăsându-și fanii în suspans. Însă, ulterior, tânărul a revenit cu o poză făcută de la fereastra avionului, în care se poate observa o priveliște nocturnă superbă. Danciu a atașat și locația în respectiva postare, ceea ce, cu siguranță, i-a luat prin surprindere pe internauți.
Danciu le-a dezvăluit urmăritorilor săi că a plecat la Roma, însă nu a menționat dacă va rămâne acolo pentru o perioadă mai lungă sau dacă doar își petrece vacanța în frumoasa capitală a Italiei.
Aceasta nu este prima escapadă a lui Danciu, după eliminarea din emisiune, întrucât, în urmă cu o săptămână, acesta a fost plecat la munte, mai exact în satul Sadu, din Sibiu, unde, după cum se poate remarca din postările lui, a petrecut adevărate clipe de relaxare. Fostul concurent pare că a simțit nevoia de a evada din viața cotidiană pentru a lua o gură de aer curat, în mijlocul naturii, și pentru a se bucura de peisajele montane impresionante.
Danciu a făcut o declarație de dragoste în online
Chiar dacă nu și-a găsit jumătatea în cadrul emisiunii „Casa iubirii”, Danciu nu pare să fie dezamăgit, întrucât acesta se bucură de fiecare clipă din viața lui, care, după cum se poate observa, și-a reluat cursul firesc.
În cadrul show-ului, acesta a avut o cunoaștere cu Manuela, însă, din păcate, lucrurile nu au evoluat între ei.
Totuși, tânărul a dat de înțeles recent, printr-un clip muzical postat pe Instagram, că s-ar fi îndrăgostit. Acesta a făcut o frumoasă declarație de dragoste, însă nu a oferit detalii suplimentare despre situația lui amoroasă sau despre destinatara mesajului.„Că am o inimă nebună, vreau doar să te țin de mână/ Uite așa s-a oprit toată planeta/ De când mi-ai lovit cometa, ale/ Sigur vii dintr-o lume diferită”, sunt versurile cântate de către Danciu, în clipul pe care l-a publicat acum câteva zile.