Cum recunoști un recenzor care îți bate la ușă pentru recensământul 2022

,
cum recunosti un recenzor recensamant 2022

Autoritățile au precizat cum poate fi recunoscut un recenzor 

[Sursa foto: pexels]

Recensământul 2022 are loc în această perioadă în România, iar românii care nu au reușit să se autorecenzeze până la data de 27 mai vor primi vizita unui recenzor. Iată cum recunoști un recenzor care îți bate la ușă pentru recensământul 2022.


In articol:

Recensământul Populației și Locuințelor, programat inițial pentru anul 2021, se desfășoară în anul 2022, acesta fiind amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus.

În ultima etapă a recensământului, datele vor fi colectate de către recenzori, iar autoritățile au precizat la ce detalii trebuie să fie atenți românii care primesc o astfel de persoană în casele lor. Iată cum recunoști un recenzor care îți solicită informații pentru recensământul 2022. 

În perioada 31 mai – 17 iulie are loc etapa de colectare a datelor de către recenzori

Recensământul Populației și Locuințelor 2022 (RPL) se desfășoară în mai multe etape. Astfel, dacă în perioada 14 martie-27 mai 2022 a avut loc autorecenzarea online, ceea ce înseamnă că românii au putut completa singuri chestionarele pe platforma recensamantromania.ro,  modalitate prin care pot beneficia de o zi liberă, începând cu data de 31 mai 2022 este programată etapa de colectare a datelor de către recenzori.

În ultima etapă a recensământului 2022, desfășurată în intervalul 31 mai – 17 iulie 2022, românii care nu s-au autorecenzat online vor primi vizita unui recenzor care va realiza interviuri față în față.

De această dată, recenzorii nu vor mai completa formulare pe suport de hârtie, ci totul se va face cu ajutorul tabletelor. Această etapă a fost gândită pentru acei români care, din diferite motive, nu au putut participa la autorecenzarea online.

Dacă cei care s-au autorecenzat beneficiază de o zi liberă din partea angajatorilor, cei care vor primi vizita unui recenzor nu vor mai avea posibilitatea de a solicita o zi liberă. 

Cum recunoști un recenzor care îți bate la ușă

Pentru a evita situațiile neplăcute în care persoanele rău intenționate se pot folosi de ultima etapă a recensământului pentru a intra în posesia datelor românilor, pe site-ul oficial destinat Recensământului Populației și Locuințelor 2022, autoritățile au precizat ce pot face românii pentru a recunoaște un recenzor care le bate la ușă.

Mai exact, fiecare recenzor are obligația de a prezenta legitimația cu însemnele recensământului (RPL2021) în momentul în care intră în contact cu cei pe care îi va recenza.

Recenzorul este cel care se va deplasa la domiciliul persoanelor care nu s-au putut autorecenza. El le va pune întrebări persoanelor care nu au completat chestionarul și va înregistra datele cu ajutorul unei tablete electronice. 

În cazul în care un recenzor nu prezintă legitimația cu însemnele recensământului, oamenii pot refuza să îl primească în casă. Mai mult decât atât, autoritățile au precizat că persoanele care primesc vizita unui recenzor trebuie să știe că discuția este confidențială și că nu se vor face înregistrări video sau audio. 

Citeste si: Recensământ 2022. De unde se descarcă dovada autorecenzării pentru a beneficia de o zi liberă. Pașii pe care trebuie să îi urmeze cei care se autorecenzează

cum recunosti un recenzor recensamant

Recenzorul este obligat să prezinte legitimația cu însemnele recensământului 

[Sursa foto: pexels]

Cât durează completarea chestionarului pentru recensământul 2022?

În ultima etapă a recensământului 2022, cea în care datele sunt colectate de către recenzori, interviurile față în față ar trebui să se desfășoare rapid și să nu depășească 10 minute pentru fiecare persoană în parte. Autoritățile au menționat că timpul necesar pentru completarea chestionarului pentru recensământul 2022 poate să difere în funcție de numărul de secțiuni ale chestionarului la care fiecare persoană trebuie să răspundă. Aceste secțiuni sunt stabilite în funcție de datele preexistente în sursele administrative, de numărul de persoane din care este alcătuită gospodăria și de caracteristicile demo-socio-economice ale fiecărei persoane. Astfel, pentru fiecare persoană în parte, chestionarul pentru recensământ 2022 poate avea un număr diferit de întrebări.

În medie, completarea chestionarului pentru recensământul 2022 ar trebui să dureze între 3 și 10 minute.

Citeste si: Cod Recensământ 2022: Cum se poate face online verificarea pentru autorecenzare dacă nu ai primit e-mailul de confirmare  

 

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Recensământ online 2022: Ce pățesc românii care nu participă la autorecenzare

Medicul Marian Gașpar rămâne 30 de zile în spatele gratiilor: Lua șpagă de șase ori pe săptămână, anunță procurorii

Regina NU a murit la ora anunțată de Palatul Buckingham! De ce nu s-a anunțat decesul la timp

Recensământ 2022. Ce amenzi riscă românii care oferă date incomplete sau incorecte în chestionarul de recensamant

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies