Selma Ergeç are 47 de ani și este considerată una dintre cele mai talentate și carismatice actrițe din Turcia. În cei peste douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare, aceasta a jucat în multe producții de excepție, care i-au adus mari succese și mult râvnita celebritate. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte îndrăgita actriță este serialul Fata de la fereastră.
Cum arăta Selma Ergeç, actrița care joacă rolul Selen în serialul "Fata de la fereastră", în urmă cu douăzeci de ani
Selma Ergeç a devenit cunoscută în România încă din anul 2014, când a jucat în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a interpretat rolul Sultanei Hatice, în anul 2017 a jucat în serialul Patria mea ești tu, iar recent a revenit pe micile ecrane în producția Fata de la fereastră, în care a primit rolul principal Selen, care de asemenea i-a adus încă o reușită de proporții pe plan profesional.
Când nu se află la filmări, frumoasa Selma Ergeç este activă în mediul online, unde publică deseori imagini și clipuri de senzație, fie de la ședințele sale foto, fie din arhiva personală.
Celebra actriță nu s-a sfiit să posteze chiar și imagini de pe vremea în care avea doar 27 de ani și se afla la început de carieră.Selma Ergeç, ascensiune spectaculoasă pe plan profesional
Născută în anul 1978, în orașul Hamm, în Germania, Selma Ergeç a crescut și a locuit alături de părinții săi, până în anul 1983, când s-au mutat în Turcia, în orașul Mersin și apoi s-au stabilit în Ankara. Însă au revenit pe meleaguri germane, pe când Selma se afla în ultimul an de școală primară.
În ciuda deplasărilor, aceasta a îndrăgit ambele țări deopotrivă și a îmbrățișat ideea de a lucra în Turcia peste ani.Chiar dacă inițial a vrut să îi calce pe urme tatălui ei și s-a înscris la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Münster, Germania, Selma a decis apoi să urmeze și Facultatea de Psihologie și Filosofie a Universității din Hagen. În cele din urmă ambițioasa tânăra a constatat că nu va putea renunța la marea ei pasiune pentru actorie și atunci s-a înscris la cursurile de teatru ale Centrului de Artă Müjdat Gezen. În 2005, Selma Ergeç a debutat pe platourile de filmare ale serialului Yarım Elma și astfel a pătruns în fascinanta lume a serialelor turcești.