Burcu Biricik este considerată una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe ale momentului în Turcia. Chiar dacă are doar 36 de ani, aceasta a cucerit deja publicul cu talentul și carismă ei și își surprinde în continuare fanii cu noi proiecte de excepție. Cel mai recent rol principal Nalan, jucat impecabil este cel din serialul "Fata de la fereastră", care i-a adus încă un mare succes în carieră.
Burcu Biricik, surprinsă în compania celor mai iubite persoane din viața sa, mama și bunica
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe superba actriță Burcu Biricik încă din 2014, în producția-fenomen, Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, în care a jucat rolul Cadânei Menekse, iar recent a revenit la Kanal D, în serialul "Fata de la fereastră", în care a primit rolul principal, care a însemnat încă o mare reușită pe plan profesional.
Când nu se află pe platourile de filmare, carismatică Burcu Biricik petrece timp prețios în compania membrilor familiei sale, pe care îi adoră și îi respectă enorm. Recent, îndrăgita actriță a fost surprinsă la cumpărături, în compania mamei și a bunicii sale.
Aceasta nu s-a sfiit să apară în fața jurnaliștilor și chiar să se lase fotografiate.Citește si: Doliu în România! A murit Roxana Moise de la Exatlon
Burcu Biricik, o actriță desăvârșită la doar 36 de ani
Burcu Biricik s-a născut în 1989, în localitatea Elmalı, din Antalya, unde a crescut și învățat până la vârsta majoratului, după care a plecat în Izmir, pentru a-și continuă studiile. Deși își dorea încă din copilărie să devină actriță, peste ani, aceasta a hotărât să se înscrie la îndemnul părinților ei, la Facultatea de Arheologie din cadrul Universității Ege, pe care a încheiat-o cu succes, însă a conștientizat că nu va putea profesa în acel domeniu și atunci s-a reorientat către actorie.
În cele din urmă, Burcu a absolvit cursurile unei școli private de actorie din cadrul Teatrului Orășenesc Bornova, din Izmir, unde la scurtă vreme a fost cooptată în primul ei rol. Între timp, Burcu Biricik a cochetat și cu modelingul, iar în 2006 a câștigat titlul de „Regina Mediteranei”, în cadrul unui concurs de frumusețe. Și tot în anul 2006, aceasta a debutat pe platourile de filmare ale serialului Maçolar, în care a jucat un prim rol secundar, care i-a deschis calea spre noi oportunități pe plan profesional.