Bursele elevilor rămân neschimbate în anul școlar 2025-2026. Urmează ca Ministerul Educației să pună în dezbatere publică noua metodologie de acordare a burselor. Care este valoarea acestora?
Valoarea burselor rămâne neschimbată în anul școlar 2025-2026
În anul școlar 2025-2026, elevii vor primi aceleași sume pentru bursele școlare ca în anul precedent. Anunțul a fost făcut de către Ministrul Educației, Daniel David, care a ținut să precizeze că bursa de merit va fi în continuare 450 de lei.
Decizia a fost luată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) în ședința din 8 august, la care au participat și reprezentanți ai Federației Naționale a Părinților.
De asemenea, urmează ca zilele viitoare Ministerul Educației să pună în dezbatere noua metodologie de acordare a burselor . Federația anunță că va analiza atent documentul și va transmite public poziția sa.
În prezent valoarea burselor elevilor este următoarea:
- 450 de lei/lună – bursă de merit,
- 300 de lei/lună – bursă socială,
- 300 de lei/lună – bursă tehnologică.
Federația Națională a Părinților, Edupart, a atras atenția că aceste valori nu au fost ajustate în raport cu realitățile economice actuale și cu inflația, ceea ce reduce considerabil puterea lor de sprijin: „Din păcate, valorile rămân aceleași ca anul
trecut, într-un context în care costurile reale suportate de familii cresc de la lună la lună”.„Bursele trebuie să rămână un sprijin real, nu o iluzie birocratică. Vom susține, ca întotdeauna, criterii clare, echitabile și transparente, astfel încât niciun elev eligibil să nu fie exclus prin artificii ‘tehnice’”, au mai precizat reprezentanții Edupart, potrivit edupedu.ro.
Numărul burselor de merit a fost redus
Decizia de menținere a cuantumurilor vine după modificările importante aduse sistemului de burse în vara anului 2025, pe fondul măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan, care modifică printre altele și legile educației, prin care bursele de excelență și de reziliență au fost eliminate.
În plus, numărul burselor de merit a fost limitat la cel mult 15% dintre elevii unei clase, indiferent de câți elevi au media peste 9.00.
În anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor a fost de:
- pentru mamele minore – 700 de lei/lună
- bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925/ 1.850/ 2.775/ 3.700 de lei tipul I (sursa)
Citește și: Schimbare totală în sistemul de burse! Câți bani vor încasa elevii
- bursa de merit – 450 de lei/lună;
- bursa de reziliență – 300 de lei/lună;
- bursa socială – 300 de lei/lună;
- bursa tehnologică – 300 de lei/lună;
Astfel, potrivit Ministerului Educației, cuantumul burselor pentru elevi rămâne neschimbat în anul școlar 2025-2026