Cauza principală a acestei crize este blocajul din cadrul Casei Naționale de Pensii, care se confruntă cu probleme majore, atât la nivel administrativ, cât și tehnologic.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor în luna decembrie
Problemele au apărut în urma dificultăților în procesarea dosarelor de pensionare depuse după 1 septembrie. Pensionarii afectați se află într-o situație incertă, fără venituri, deoarece dosarele lor de pensionare nu au fost soluționate la timp. Astfel, acești cetățeni nu mai beneficiază de salarii, având în vedere că statutul lor de salariați a încetat, dar nici de pensii, din cauza întârzierilor.
De asemenea, aplicația informatică utilizată de Casa de Pensii nu funcționează corespunzător.
„Sunt circa 1.500 de persoane care și-au depus dosarele de pensionare în lunile septembrie și octombrie, la care se adaugă cei care le-au depus în noiembrie. Este o problemă de soft, se înregistrează o întârziere la punerea sa în producție. Sperăm să urgentăm venirea noului soft, astfel încât cererile din septembrie să le soluționăm până în luna decembrie. Se fac toate eforturile în acest sens”, a spus Ana Denis Aramă pentru viata-libera.ro.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Angajații caselor de pensii se confruntă cu un volum de muncă uriaș. Pe lângă soluționarea noilor cereri de pensionare, ei trebuie să gestioneze contestațiile depuse pentru recalculare, dar și recalcularea pensiilor existente, inclusiv pregătirile pentru așa-numita „Mica Recalculare”, care va include veniturile nepermanente.
La nivel local, situația este alarmantă: spre exemplu, în județul Galați, peste 1.500 de pensionari sunt în această situație. Extinzând proporția la nivel național, cifra poate depăși 100.000 de persoane.