Cine sunt băieții pe care Kira a pus ochii. Noua concurentă din „Casa iubirii” a dezvăluit cine este în topul preferințelor ei

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 30 mai 2025, 18:45

Noua concurentă a emisiunii „Casa iubirii”, Kira, a intrat în emisiune cu gândurile clare și inima deschisă.

Deși abia s-a acomodat cu atmosfera din „Casa iubirii”, Kira nu s-a ferit să spună cine sunt băieții care i-au atras atenția, dar și cine a ieșit rapid din calcule.

Care este topul Kirei

Fără ezitare, tânăra le-a mărturisit celorlalte concurente că, în acest moment, Moldo și Danciu se află în topul preferințelor ei.

Atitudinea relaxată și naturalețea celor doi pare că au făcut-o pe Kira să-i remarce rapid, însă nu au fost singurii care au fost luați în calcul.

Dorobanțu era și el în top, dar nu mai este.

Surpriza a venit când Kira a dezvăluit că, înainte să pășească pe platoul emisiunii, îl includea și pe Dorobanțu în topul ei – mai exact, pe locul trei. Însă ceva spus de acesta a făcut-o să-și schimbe părerea imediat:  „Era Dorobanțu, dar după a spus ceva acolo și nu mai e”.

Citește și: Noua concurentă pune deja concurenții pe jar. Dorobanțu nu își poate reveni după dansul tinerei: „Mi s-a ridicat părul pe mine”

Curioasă, Manuela a întrebat ce anume a spus Dorobanțu, iar răspunsul Kirei a fost tranșant:  „Că speră să nu fie în topul meu”.

Manuela, obișnuită deja cu stilul ironic al lui Dorobanțu, a intervenit cu o replică acidă:  „Astea-s de ale lui, să-ți dea calde, să-ți dea foc”.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: VIDEO Conexiunea se simte deja între Moldo și noua concurentă, Kira! Acesta este vizibil emoționat în prezența sa: "Moldo, ai emoții?"

Kira le-a vorbit concurentelor din „Casa iubirii” despre trecutul ei amoros

Fără să fi auzit discuția dintre fete, Andrei a simțit că Dorobanțu ar putea fi scos din topul Kirei chiar intenționat, pentru a-i observa reacția. Presupunerea sa a fost însă respinsă de Dorobanțu:  „Nu cred că gândește așa departe pentru prima zi aici”.

Cu toate acestea, gestul Kirei nu pare deloc întâmplător.

Chiar dacă e nouă în casă, pare că știe exact ce vrea și nu ezită să își exprime preferințele sau dezamăgirile.

Citește și: Noua concurentă din „Casa iubirii” pune sufletele fetelor pe jar! Faceți cunoștință cu Kira în ediția de vineri, 30 mai, de la orele 10:00 și 16:30, doar la Kanal D

Rămâne de văzut dacă Moldo și Danciu vor reuși să rămână în topul Kirei și dacă Dorobanțu va avea vreo reacție în fața acestei schimbări neașteptate.

Cert este că noua concurentă a stârnit deja interes și curiozitate încă din prima zi.

Pe lângă faptul că a mărturisit ce băieți i-au atras atenția, Kira a dezvăluit că ultima sa relație s-a încheiat în urmă cu un an și a durat un an și trei luni. A fost o relație la distanță, iar obstacolele nu au întârziat să apară:  „Mă îndrăgostisem atât de rău încât chiar credeam în relațiile la distanță și a fost și o nepotrivire de caracter”.

Urmăriți totul în materialul video de mai jos: