Cine este cardinalul Robert Prevost și ce nume va primi noul Suveran Pontif

Autor: Diana Bostan

Cardinalul Robert Francis Prevost, originar din Statele Unite, a fost ales în mod oficial drept noul Suveran Pontif.

Sursa: Profimedia

Cardinalul Robert Prevost a fost ales noul papă. Este primul pontif american din istorie va purta numele Papa Leon al XIV-lea.

Istorie la Vatican, acolo unde Cardinalul Robert Francis Prevost, originar din Statele Unite, a fost ales în mod oficial drept noul Suveran Pontif, devenind astfel primul papă american din istoria Bisericii Catolice. Acesta va purta numele de Papa Leon al XIV-lea.

Citește și: Cardinalul Robert Prevost este primul papă american din istorie

Cine este cardinalul Robert Francis Prevost 

Născut la Chicago, pe 14 septembrie 1955, noul papă are cetățenie americană și peruană și o carieră vastă în slujba Bisericii. A activat ani la rând ca misionar și arhiepiscop în Peru, acolo unde a obținut și cetățenia peruană în anul 2015. Este cunoscut și pentru că a condus de două ori Ordinul Augustinian, una dintre cele mai vechi congregații religioase catolice, fondată în secolul al XIII-lea, notează AP.

Citește și: Ce se va întâmpla cu pensiile speciale? Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a pronunțat direct cu privire la acest subiect important pentru populație

Citește si: Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate

În 2023, Papa Francisc l-a adus la Vatican, încredințându-i conducerea Dicasterului pentru Episcopi, un rol-cheie în structurura Bisericii, fiind responsabil cu selecția și numirea episcopilor din întreaga lume. Totodată, a devenit și președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.

Citește și: Astăzi începe conclavul de alegere al noului papă. Ce reprezintă fumul alb și procesul explicat pas cu pas

De-a lungul anilor, Papa Francisc l-a susținut constant pe Prevost, considerându-l un colaborator de încredere și un reformator discret.

Printre inițiativele remarcabile pe care le-a supervizat se numără și integrarea femeilor în procesul de selecție a episcopilor, o premieră în istoria Vaticanului.

Ales în conclavul cardinalilor, Papa Leon al XIV-lea preia conducerea Bisericii într-un moment delicat, dar plin de speranță, fiind apreciat pentru modestia, calmul și devotamentul său față de credință.