Fumul negru transmite credincioșilor că voturile cardinalilor nu au condus la obținerea majorității de două treimi necesare pentru alegerea unui nou papă.
Citește și: A doua zi de conclav. Cardinalii se întâlnesc din nou pentru alegerea noului Papă
Fum negru la Vatican. Noul Papă nu a fost încă ales
Agențiile internaționale de presă, Reuters și AFP, citate de Agerpres, au confirmat că fumul a fost generat în urma arderii buletinelor de vot, amestecate cu substanțe chimice pentru a produce culoarea specifică, conform obiceiului
Cardinalii electorali, reuniți în spatele ușilor închise în Capela Sixtină, continuă procesul complex și încărcat de tradiție al alegerii succesorului Sfântului Părinte. Primele voturi au avut loc încă de miercuri seară, însă rezultatele nu au fost concludente.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cardinalii mai votează de două ori în această seară
Conform procedurilor Bisericii Catolice, în fiecare zi se organizează patru scrutine, două dimineața și două după-amiaza, până când unul dintre cardinali obține sprijinul a cel puțin două treimi dintre electori.
Odată cu apariția fumului alb, publicul va auzi celebrul anunț „Habemus Papam!”, urmat de prezentarea noului Suveran Pontif.
Alegerea noului Papă survine în urma decesului Papei Francisc, care a murit recent după o perioadă de deteriorare progresivă a sănătății. În vârstă de 88 de ani, Suveranul Pontif argentinian, devenit Papă în 2013, a fost primul papă din America Latină și a adus o notă profund reformatoare în Biserica Catolică.