Ce se dă de pomană de Sfânta Maria Mare 2025. Alimentele pe care credincioșii nu trebuie să le împartă sub nici o formă pe data de 15 august

Autor: Cristina Mocanu

Ce se dă de pomană de Sfânta Maria Mare 2025

Sursa: shutterstock.com

Pe data de 15 august, de Sfânta Maria Mare, credincioșii dau de pomană diferite alimente pentru sufletul celor adormiți. Ce nu este bine să împarți azi?

Creștinii ortodocși sărbătoresc pe data de 15 august Adormirea Maicii Domnului, aceasta fiind o zi cu cruce roșie și de o mare importanță în calendarul creștin ortodox. La români se păstrează o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație, iar printre acestea se regăsesc și împărțirea alimentelor în memoria celor dragi care au trecut la cele veșnice.

Totuși, ce este bine să împarți și ce nu este bine în această zi?

Ce se dă de pomană de Adormirea Maicii Domnului?

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an la mijlocul lunii august, pe data de 15 august și este trecută în calendarul creștin ortodox cu cruce roșie. Înainte de această mare sărbătoare, creștinii țin post timp de 14 zile, se duc la biserică și se roagă pentru sănătatea și bunăstarea celor dragi.

În ziua de Sfânta Maria Mare există obiceiul de a împărți pachete cu alimente pentru sufletul celor adormiți.

Potrivit tradiției, credincioșii trebuie să împartă pachete care să conțină struguri, mere, pere, prune, dar și pâine. Tot în această zi se dau de pomană faguri cu miere, colaci, colivă, dar și plăcinte.

Citește și: Adormirea Sfintei Maria 2025: Tradiții și obiceiuri de 15 august. Ce nu se face sub nicio formă în această zi

În acest an, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pică într-o zi de vineri, tocmai de aceea preoții au luat decizia de a fi dezlegare la pește, astfel credincioșii pot oferi și pachete cu pește sau icre.

Citește și: Mărturiile șoferului care a acroșat din plin un cuplu, pe autostrada A1, București-Pitești! Filmul tragediei romantice este unul greu de urmat

Citește si: El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei

Înainte de a împărți, gospodinele duc alimentele la biserică unde preotul le sfințește.

În plus, indiferent de ceea ce aleg să dea de pomană, credincioșii trebuie să o facă din tot sufletul, păstrând discreția și fără să se laude ulterior în fața celor din jur.

Ce nu este bine să dai de pomană de Sfânta Maria Mare 2025?

Pe lângă alimentele care se dau de pomană, sunt și câteva pe care preoții le interzic cu desăvârșire. Mai exact este interzis să împarți țigări și alcool fiind considerate nepotrivite pentru o zi cu mare semnificație religioasă.

În tradiția populară, aceste produse sunt asociate cu obiceiuri lumești și nu cu cinstirea memoriei celor adormiți. Singurul alcool permis este vinul roșu, care simbolizează sângele Mântuitorului care a curs atunci când era pe cruce. 

Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului?

Praznicul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut și sub denumirea de Sfânta Maria Mare și în fiecare an, pe data de 15 august, credincioșii respectă diferite tradiții, obiceiuri și țin cont de o mulțime de superstiții în preajma acestei sărbători.

Astfel, este interzis cu desăvârșire ca în ziua de Adormirea Maicii Domnului să se spele rufe. De asemenea, nu se calcă, nu se fac treburi în gospodărie și nu se coase, având în vedere că aceasta este o sărbătoare cu cruce roșie.

Citește și: Se urează sau nu „La mulți ani” de Adormirea Maicii Domnului: Tradiții pe care orice român trebuie să le respecte pe data de 15 august

Potrivit tradiției, în această zi nu este bine să te tunzi pentru că riști să o superi pe Maica Domnului.

Femeile însărcinate trebuie să respecte întocmai sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, iar dacă vor lucra în această zi, atunci vor avea parte de o naștere grea.