Vineri, 15 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului și pentru că această mare sărbătoare cade într-o zi de vineri, și este considerată zi de post, Biserica Ortodoxă a rânduit să fie zi cu dezlegare la pește.
15 august, Adormirea Maicii Domnului
Pe 15 august 2025, creștinii ortodocși prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe, încadrată în rândul celor 12 Praznice Împărătești.
Adormirea Maicii Domnului comemorează trecerea Fecioarei Maria din viața pământească la viața veșnică, urmată de ridicarea cu trupul la cer. Potrivit Sfintei Tradiții, Apostolii au fost aduși în chip minunat la patul de moarte al Maicii Domnului, cu excepția Sfântului Apostol Toma.
Sărbătoarea este precedată de Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), un post aspru, cu dezlegare la untdelemn și vin în zilele de sâmbătă și duminică, și dezlegare la pește doar pe 6 august, de Schimbarea la Față. Dacă ziua de 15 august cade miercuri sau vineri, se acordă dezlegare la pește, cum se întâmplă și în 2025.
Tradiții și obiceiuri de Adormirea maicii Domnului 2025
În România, Adormirea Maicii Domnului este un prilej de pelerinaj, rugăciune și comuniune. Numeroase mănăstiri și biserici poartă hramul Maicii Domnului, iar în ajunul praznicului se oficiază Vecernia și Privegherea, însoțite în unele locuri de Prohodul Maicii Domnului, inspirată fiind de Prohodul Domnului.
Cel mai cunoscut pelerinaj este la Mănăstirea Nicula, unde sute de mii de credincioși se adună pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni.
Acolo, credincioșii aleg să ocolească biserica în genunchi pentru ca rugăciunile lor să fie ascultate.
Pe lângă slujbele religioase, în unele localități se organizează târguri și sărbători populare. În Ardeal, credincioșii cântă pricesne, imnuri închinate Maicii Domnului, pline de emoție și simplitate.
Se știe că în această zi este interzis să speli, să coși sau să muncești la câmp.
Femeile se duc la morminte să tămâieze locurile de veci a celor dragi, iar pe urmă merg la biserică unde duc spre sfințire fructe și alimente pe care le vor împărți celor săraci.
Rugăciunea care se citește în prima parte a zilei pe 15 august
O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și necăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.