Un tânăr din Marea Britanie și-a pierdut vederea la unul dintre ochi după ce a mers la duș cu lentilele de contact.
Nick Humphreys, un jurnalist și fotbalist amator din orașul Shrewsbury, Marea Britanie, și-a pierdut vederea la ochiul drept după ce a mers la duș cu lentilele de contact, după un antrenament la fotbal. La duș, un parazit i-a ajuns pe suprafața ochiului, iar corneea i-a fost afectată de o infecție rară.
După ce i s-a infectat ochiul, Nick, în vârstă de 29 de ani, a suferit două operații la ochi, iar acum are nevoie de un transplant de cornee, potrivit Daily Mail.
”Dacă aș fi știut cât este de periculos să porți lentile de contact la duș, nu aș mai fi optat pentru ele. După ce m-am infectat, am renunțat la viața activă pe care o duceam. Purtam lentile de contact doar pentru că nu îmi plăcea cum arătam cu ochelari, dar asta m-a costat vederea”, a declarat britanicul.
O româncă a avut parte de surpriza vieții ei atunci când a mers pentru prima dată acasă la soțul nepalez. Familia bărbatului i-a pregătit o surpriză de neuitat, iar întregul moment a devenit viral.
Tania, noua concurentă de la „Casa iubirii”, a avut parte de o transformare uluitoare în decursul ultimilor ani. Iată cum arăta tânăra în urmă cu 5 ani.