Cât este darul de nuntă în Italia, Franța și alte țări europene, față de România. Irina Binder explică diferențele culturale

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 10 iul 2025, 14:08

Cât este darul de nuntă în Italia, Franța și alte țări europene, față de România

Sursa: Shutterstock

Irina Binder, o celebră scriitoare din România, a dezvăluit care sunt sumele de bani dăruite la nunțile din străinătate, anunț care a adunat mii de comentarii.

În România, darul de nuntă este unul consistent, care să-i ajute pe miri în noua etapă a vieții lor. În alte țări europene, sumele puse în plic nu sunt atât de mari, de cele mai multe ori fiind înlocuite cu daruri fizice, pe care mirii le solicită din partea nuntașilor. Irina Binder, o cunoscută scriitoare, a explicat diferențele culturale.

Irina Binder explică diferențele culturale

În România, nuntașii trebuie să economisească bani cu câteva luni înainte de marele eveniment, astfel încât să pună în plic darul potrivit, însă în alte țări din Europa, sumele oferite depășesc cu greu 100 de euro. Irina Binder este o cunoscută scriitoare din România, care a decis să deschidă acest subiect pe pagina ei de Facebook, acolo unde mii de comentarii au reacționat la diferențele culturale prezentate.

În cadrul postării sale, Irina Binder a explicat că darul de nuntă este mult mai mic față de cel din țara noastră, oferindu-se adesea sume cuprinse între 50 și 100 de euro sau cadouri care să echivaleze aceste sume. Scriitoarea a decis să-i întrebe pe urmăritorii ei care au mers la nunți în străinătate sau care locuiesc în afara României, cât este darul de nuntă potrivit.

Citește și: Cât costă un meniu de nuntă în anul 2025

„Mă contrazic cu cineva care nu mă crede când îi spun că, în multe țări din afară, darul de nuntă este mult mai mic decât la noi. Că se oferă 50–100 de euro (sau echivalentul).

Citește și: Ce gest au făcut Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan în vizita lor din Austria! Au încălcat aceștia protocolul?

Citește si: Noi imagini cu Mihaela Rădulescu la funeraliile iubitului său! Vedeta privește în gol și face un gest tulburător înainte de a intra în încăperea cu trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner

Mi-ar plăcea să-mi spuneți voi ce știți despre asta, mai ales cei care ați participat la nunți în străinătate sau locuiți acolo. Sunt curioasă dacă și experiențele voastre confirmă acest lucru.”, a scris Irina Binder pe Facebook.

Cât este darul de nuntă în Italia, Franța și alte țări europene, față de România

În nici 24 de ore, postarea Irinei Binder a adunat peste 4 mii de comentarii.

Românii din străinătate și-au povestit experiențele cu darul de la nunți, sume care nici nu se pot compara cu darurile oferite în țara noastră. O internaută a povestit cum în Belgia, darul de nuntă este cuprins între 50 și 100 de euro, pentru un cuplu.

Cu toate acestea, în Belgia, mirii au obiceiul de a realiza o listă cu ceea ce le trebuie pentru casă, listă făcută pe un site făcut public, astfel încât invitații să poată achiziționa un dar practic.

O altă persoană spună că această listă este prezentă și la nunțile din Germania sau Italia.

„Exact așa și este în Germania. Se face un cadou la comun. Avem o listă cu obiectele necesare și cadoul este în funcție de câte persoane suntem și ce alegem să dăruim. Același lucru în Italia unde am fost nașă, chiar azi finii mei împlinesc zece ani de căsnicie.”

În Grecia, mai exact pe insula Creta, nuntașii le oferă mirilor 50 de euro de familie sau un cadou simbolic. Românii din Franța susțin opinia Irinei Binder, explicând că la nunțile din acea țară nu se dă mai mult de 100 de euro de cuplu. „La nunta mea în Danemarca am avut șoc cultural să văd cadouri în plic de 50 euro, alții absolut nimic…”, explică, în comentarii, românii din străinătate.