Când se sărbătoresc moșii de iarnă și ce tradiții se practică în această zi sfântă

,
Când se sărbătoresc moșii de iarnă

Slujba Sfintei Liturghii

[Sursa foto: PixaBay]

Moșii de Iarnă, sărbătoare supranumită și Sâmbăta Morților, se celebrează în funcție de data la care pică Paștele în acel an, cele două evenimente religioase aflându-se în strânsă legătură. Iată când pică Moșii în 2022 și ce tradiții sunt specifice acestei zile.


In articol:

Unele dintre cele mai importante sărbători ale iernii, Nașterea Domnului și Revelionul, au trecut mai repede decât era de așteptat. Acestea au fost sărbătorite de majoritatea românilor împreună cu familia, prietenii și persoanele dragi lor cu scopul de încheia anul vechi într-o notă plină de fericire și speranță.

Cu toate acestea, se apropie una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox, celebrarea moșilor de iarnă fiind unul dintre cele mai importante evenimente creștine ale anului. Această sărbătoare este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române cu scopul de a pomeni persoanele care nu mai sunt în prezent printre noi. Din această cauză, ziua Moșilor de Iarnă se mai numește și Sâmbăta Morților sau Sâmbătă Lăsatului Secului.

Ca orice altă sărbătoare creștină, ziua Moșilor are o semnificație aparte, creată pe baza unor obiceiuri și tradiții străvechi și se celebrează la o dată stabilită de către calendarul ortodox. Iată când se serbează în 2022 Sâmbăta Morților și care sunt tradițiile acestei zile sfinte.

Când se sărbătoresc moșii în 2022

Moșii de Iarnă reprezintă o sărbătoare cu o importanță uriașă în calendarul creștin-ortodox, ce marchează începutul celor Șapte Sâmbete ale Morților. Această tradiție se încheie înainte de Săptămâna Mare a Paștelui, cu scopul de a pregăti creștinii-ortodocși de evenimentul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Citeste si: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan 2022: petrecerea nevestelor, masa moașelor și Ciurica

Anul acesta, în 2022, Sâmbăta morților se va celebra la data de 26 februarie în ziua de sâmbătă. Această dată este fix înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui, serbată anul acesta pe 27 februarie 2022.

În dimineața acestei zile sfinte, enoriașii trebuie să meargă la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie a preotului și să participe la Parastasul pentru pomenirea celor adormiți. Creștinii trebuie să dea de pomană diferite pachețele care vor fi împărțite persoanelor nevoiașe, cu scopul pomenirii celor ce nu mai sunt în viață.

Ce se dă de pomană

Datul de pomană în Sâmbăta morților este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale acestei zile. Tradiția se pune în practică în fiecare an pentru ca preotul să poată pomenii în timpul Slujbei Sfintei Liturghii, numele persoanelor drage enoriașilor care nu mai sunt în viață.

Când se sărbătoresc moșii de iarnă

Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morților

[Sursa foto: doxologia.ro]

Fiecare creștin trebuie să vină la slujbă cu câte un pachețel care se dă preotului, urmând ca acesta să le împartă persoanelor cu mai puține posibilități. Aceste pachețele trebuie să includă puțină coliva, un colăcel, vin roșu și, cel mai important, pomelnicul pe care sunt înșirate numele celor decedați.

Chiar dacă tradiția afirmă folosirea acestor elemente, pachețelul oferit poate avea și câteva alimente în plus printre care se numără plăcintă, brânzeturi, foietaje, carne, sarmale, fructe și alte produse alimentare,  în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia.

Citeste si: Mesaje și felicitări virtuale de Sfântul Ion. SMS-uri frumoase și sincere pentru Ion, Ioana, Ionela, Oana

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Moși

Pe lângă datul de pomană, ziua Moșilor de Iarnă are la baza sa și alte tradiții pe care creștinii trebuie să le respecte pentru a se bucura de un an bun, lipsit de probleme și plin de bucurii. Iată care sunt aceste obiceiuri și ce trebuie să facă enoriașii pentru a fi binecuvântați tot restul anului:

  • Aprinde lumânări la cimitir!

După participarea la Slujba Sfintei Liturghii  și la parastasul bisericesc, creștinii merg la cimitirul unde se odihnesc persoanele dragi care nu mai sunt în viață. Conform tradiției, trebuie aprinse cel puțin două lumânări de persoană pentru a putea încălzi sufletele celor decedați.

Când se sărbătoresc moșii de iarnă

Lumânări aprinse la cimitir

[Sursa foto: PixaBay]

  • Nu muncii!

În această zi de mare sărbătoare este interzis să lucrezi sau să faci diferite treburi casnice, această regulă aplicându-se în special persoanelor de sex feminin. Chiar dacă despre toate persoanele care muncesc pe această dată, indiferent de gen, se spune că vor avea ghinion tot anul, femeile care trebăluiesc în Sâmbăta Morților vor fi pedepsite „să tremure ca piftia și să li se întoarcă pomana pe care au dat-o”.

  • Mănâncă piftie!

În tradiție se spune că persoanele care în această zi mănâncă piftie sau orice alt fel de răcitură vor avea noroc tot restul anului. Datorită acestui obicei, Sâmbăta Morților poartă în unele zone ale țării și numele de „Moșii de piftii”.

  • Nu mânca ce a rămas!

Un alt obicei al Moșilor de Iarnă spune că toată mâncarea care a rămas în urma zilei sfinte de sâmbătă nu trebuie consumată a doua zi, în Duminica Lăsatului Secului de Carne, și trebuie în totalitate aruncată. În caz contrat, natura se va răzbuna și va aduce temperaturi scăzute, vânturi și ger în timpul verii.

  • Nu te căsători în Sâmbăta Moșilor!

Începând cu această zi, sezonul nunților se încheie complet conform tradițiilor creștine. Viitoarele ceremonii se vor putea face o dată cu a doua duminică de Paște, numită și Duminica Tomii, iar persoanele care nu așteaptă până la această dată pentru a-și uni destinele vor avea parte de ghinioane și probleme în relație, iar în cele din urmă se vor despărți.

  • Dă un bănuț de pomană!

Pe lângă alimentele din pachețelul de pomană enoriașii trebuie să adauge și un bănuț care va fi oferit celei mai nevoiașe persoane din sat. Dacă acest lucru se pune în practică, cel ce a primit pomana și cel ce a oferit-o vor avea parte de spor și bucurii în restul anului.

Sursă: l ibertatea.ro    doxologia.ro

 

Citește-ne pe

Citește și:

De ce nu dronele, ci tancurile, vor elibera Ucraina: rata de succes ridicată a aeronavelor, rezultatul unor condiţii unice

Horoscop zilnic luni, 10 ianuarie 2022. Racii vor avea multă bătaie de cap la început de săptămână. Leii, în pericol să piardă o sumă importantă de bani

Prognoză neașteptată: Banca Transilvania că economia va crește mai mult decât a prognozat guvernul Ciucă

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Hande Erçel şi Kerem Bürsin s-au infectat cu COVID-19 și s-au retras de pe platourile de filmare! Care este starea lor de sănătate în prezent

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies