Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în deplasare între Cincu și Smârdan s-a răsturnat în zona unui pod ce traversează calea ferată. Potrivit informațiilor oficiale, vehiculul militar s-a prăbușit de pe DN7, ajungând pe șinele de cale ferată din apropiere.
Ce s-a întâmplat după ce camionul militar s-a prăbușit de pe pod
Convoiul, alcătuit din mai multe vehicule aparținând Armatei Franceze, era escortat de echipaje ale poliției militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale. În urma accidentului din Vâlcea, doi militari francezi au suferit leziuni. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea și ale Serviciului de Ambulanță Județean. După acordarea primului ajutor, cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea. Starea lor de sănătate este stabilă, potrivit medicilor.
Accidentul a avut consecințe semnificative și asupra traficului feroviar. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că, începând cu ora 13:20, circulația trenurilor a fost complet suspendată pe segmentul Călimănești – Lotru, întrucât vehiculul căzut blochează Firul I de cale ferată, iar componente ale acestuia au fost proiectate și pe Firul II.
Citește și: Incendiu devastator într-un apartament din Râmnicu Vâlcea! O persoană cu probleme locomotorii a decedat
„Deoarece vehiculul respectiv se află pe Firul I de circulație, iar unele elemente componente au fost proiectate și pe Firul II, traficul feroviar este blocat complet, până la remedierea problemelor. Momentan este afectată circulația trenului R 2064 (SNTFC CFR Călători SA, care circulă pe distanța Sibiu – Râmnicu Vâlcea)”, a transmis compania de transport feroviar într-un comunicat oficial.
Ce măsuri au luat autoritățile după accidentul din Vâlcea
Echipele feroviare acționează pe teren pentru deblocarea Firului II, ceea ce ar putea permite reluarea temporară a circulației feroviare pe acel sens. În paralel, se desfășoară operațiuni pentru îndepărtarea camionului din zona de siguranță a Firului I, ceea ce ar duce la reluarea completă a traficului.
„Regretăm disconfortul creat și vă informăm că personalul feroviar responsabil din cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova se află în zonă, cu scopul de a remedia problemele constatate și pentru a relua circulația feroviară în cel mai scurt timp”, a mai precizat CFR.
Accidentul este investigat de autoritățile române, în colaborare cu partea franceză. La fața locului au fost mobilizate și echipaje ale poliției rutiere, care coordonează traficul și participă la cercetarea cauzelor exacte ale producerii incidentului.
Conform informațiilor apărute în presa locală, convoiul militar francez se îndrepta către un exercițiu de antrenament în România.