Îndrăgitulul prezentator a fost surprins de aparitia in platoul DImineata cu noi de cea mai pretioasa fiinta din viata sa.
Săptămâna a început sub semnul bucuriei pentru Bursucu, îndrăgitul matinal de la “Dimineața cu noi”, de la Kanal D. Vedeta Kanal D a avut parte de o vizită cu totul specială, pentru că în platoul “Dimineața cu noi” și-a făcut apariția Anais, fiica sa cea mică, în vârstă de 4 ani.
Bursucu a primit cea mai emoționantă vizită în platoul “Dimineața cu noi”
Plină de bună dispoziție, Anais a dansat pe ritmurile muzicii de la “Dimineața cu noi”, dar a venit cu un <scop> clar la serviciul tatălui ei.
Topit după fiica lui cea mică, Bursucu ne-a împărtășit motivul pentru care micuța s-a aflat în platoul “Dimineața cu noi”.
“Anais a venit să mă ia de la serviciu ca să o duc <la copii>, spune ea, adică la locul de joacă pentru copii. Mi-a spus că-i place la Kanal D și a dansat!”, a spus Bursucu, ținându-și în brațe fetița și sorbind-o din priviri.
Îndrăgitulul prezentator i-a arătat micuței Anais platoul emisiunii în detaliu și i-a făcut cunoștință cu membrii echipei.
Inițierea în tainele televiziunii a culminat cu un simpatic mesaj din partea lui Anais.
Bursucu, mandru de fiica sa, Anais
[Sursa: Captură KANAL D]
Întrebată de Bursucu ce la transmite urmaritorilor “Dimineața cu noi”, fetița a răspuns prompt și sigură pe ea, ca un adevărat star:
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.