Bilanț coronavirus marți, 4 ianuarie 2022. Numărul cazurilor noi a explodat în ultimele 24 de ore

,
bilant coronavirus 4 ianuarie 2022

Bilanț coronavirus pentru marți, 4 ianuarie 2022

[Sursa foto: unsplash]

Bilanțul coronavirus pentru ziua de marți, 4 ianuarie 2022, a fost anunțat de reprezentanții CNCCI. Iată câte cazuri noi au fost raporate și care este bilanțul deceselor.


In articol:

Numărul cazurilor noi de coronavirus este în creștere, iar autoritățile se așteaptă ca în perioada imediat următoare să ajungă valul 5 al pandemiei și în România.

Câte cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore și câte decese?

Bilanț coronavirus marți, 4 ianuarie 2022: 3,900 de cazuri de coronavirus și 52 de decese

Cele mai noi date venite din partea autorităților arată că, de ieri și până astăzi, numărul celor care s-au infectat cu noul coronavirus a crescut din nou. Mai exact, într-un interval de 24 de ore, alte 3,900 de persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, creșterea fiind una alarmantă, având în vedere că în urmă cu o zi au fost raporate 1,756 de cazuri noi. Din cele 3,900 de cazuri noi, 186 de cazuri sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

În total, de la debutul pandemiei de coronavirus în România și până în prezent, au fost raportate 1.816.956 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 11.745 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Tot în același interval de timp, 1.745.012 pacienți au fost declarați vindecați. 

Citeste si: Flurona, infecția simultană cu coronavirus și gripă. Au apărut primele cazuri și în Europa. Care sunt principalele simptome ale bolii

Numărul celor care și-au pierdut viața din cauza coronavirusului de ieri și până astăzi a crescut considerabil. De la 18 decese în 24 de ore, astăzi, România a raportat 52 de decese, dintre care 5 anteriorare intervalului de referință.

„Până astăzi, 58.866 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.01.2022 (10:00) – 04.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 de decese (22 bărbați și 30 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 52 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 la categoria de vârstă peste 80 ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți nu au înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în luna decembrie 2021, în județele Buzău, Covasna, Vâlcea și Vrancea.

Dintre cei 52 de pacienți decedați, 40 erau nevaccinați și 12 vaccinați. Cei 12 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40 – 49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.”, au anunțat autoritățile.

bilant coronavirus 4 ianuarie 2022

Autoritățile au raportat aproape 4000 de cazuri noi de coronavirus

[Sursa foto: unsplash]

Bilanț coronavirus marți, 4 ianuarie 2022: Cel mai mare număr de cazuri noi din noiembrie 2021. Câte persoane se află în spitale?

Noile informații venite din partea autorităților stârnesc îngrijorare, având în vedere că nu s-au mai înregistrat aproape 4000 de cazuri noi de coronavirus din luna noiembrie 2021. În prezent, în spitalele din România se află 2.593 de pacienți, iar dintre aceștia, 390 se află la ATI. Dintre cei 390 pacienți internați la ATI, 33 au certificat care atestă vaccinarea. 

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.744 de teste RT-PCR (9.042 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.702 la cerere) și 42.766 de teste rapide antigenice.

Citeste si: Dr. Laura Ghibu, despre valul 5 în România: "Va fi prea târziu. Numărul deceselor, mai mare decât în valurile trecute"

 

Citește-ne pe

Citește și:

Grecia la preţ de Caraibe. Românii sunt nemulţumiţi de preţuri: „Cum să procedez să nu am preţ exagerat?”

Ce măsuri vor fi luate pentru valul cinci al pandemiei de coronavirus. Anunțul lui Nicolae Ciucă

Războiul din Ucraina atinge un nou nivel: Rusia a ordonat spitalelor din Crimeea să refuze pacienții civili, pentru a elibera paturi pentru soldații ruși

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

Vine valul cinci în România. Medic: „În februarie vom avea 20.000 de cazuri pe zi”

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies