Bancher, suspect de înşelăciune!

Cum să faci un milion de Euro în doi ani?

Reţeta este cât se poate de simplă, dar total ilegală. O ştiu bine cele  45 de persoane implicate într-unul dintre cele mai mari dosare de escrocherie imobiliară. Anchetatorii au informaţii că suspecţii au tras pe sfoară mai multe persoane, pe care le-au lăsat peste noapte fără proprietăţi. Procurorii cred altceva, din moment ce l-au adus aici. Urmează, totuşi, să stabilească implicarea exactă a fiecăruia din cei 45, după ce vor studia sacii de probe strânse în ultimii doi ani, probe care îi leagă, într-un fel sau altul, de mega-escrocheria imobiliară. Suspecţii nu se aşteptau ca poliţiştii să le miroase afacerea necurată. Lucrau ca la carte. Identificau imobile situate în zone bune ale Capitalei, nelocuite şi aflate în stare de conservare ori în paragină. Falsificau titluri de proprietate, certificate de moştenitor sau diverse alte acte notariale şi chiar de identitate. Aici îşi intrau în rol avocaţii şi funcţionarii din cadrul instituţiilor statului. Într-un final, vindeau imobilele puţin sub preţul pieţei. Păcăliţi erau şi proprietarii de drept, cât şi cei care le cumpărau de la ei. Iar asta de mai bine de doi ani, de când acţionează această grupare, care a înşelat peste zece persoane.  După audieri, procurorii vor hotărî ce persoane vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate