Bacalaureat 2020. Cand va fi organizata a doua sesiune a bacalaureatului din acest an

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că autorităţile propun organizarea unei a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat pentru data de 6 iulie, la două săptămâni de la organizarea primei sesiuni.


In articol:

Premierul Ludovic Orban spune că şi-a dat acordul pentru acest program şi că decizia are în vedere posibilitatea ca elevii care nu pot participa din motive exclusiv medicale la prima sesiune a Bacalaureatului să se poată înscrie la facultate.

Ministrul Sănătăţii a afirmat, luni seară, la Europa FM, că autorităţile vor anunţa organizarea unei a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat de anul acesta, exclusiv pentru absolvenţii care nu pot participa la sesiunea din 22 iunie din motive de sănătate.

A doua sesiune va avea loc în 6 iulie.

"Este propunerea pe care o discutăm şi pe care vrem să o aplicăm. Mergem spre acest program, dacă nu astăzi, mâine (marţi – n.r.) o să-l anunţăm, o să-l anunţe, de fapt, Ministerul Educaţiei. În privinţa Evaluării Naţionale, datele celor două sesiuni rămân 15 iunie şi 29 iunie”, a declarat Nelu Tătaru.

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Digi 24, că şi-a dat acordul cu privire la acest program.

"Am avut o discuţie cu doamna ministru al Educaţiei Monica Anisie şi din punctul meu de vedere mi-am dat acordul pentru că este clar că pentru copiii care au temperatură, copiii care sunt în izolare la domiciliu fiind în anchete epidemiologice, eventual copiii care sunt în spital, nu li se poate răpi şansa de a da Bacalaureatul. În ceea ce priveşte examenul de evaluare se face o sesiune specială la două săptămâni şi mi se pare corect ca şi pentru elevii din clasa a XII-a care dau Bacalaureatul să poată să dea”, a afirmat Ludovic Orban.

Citeste si: Calendarul oficial BAC 2020: cand incep examenele. Lista completa

Citeste si: Se cere demiterea ministrului Educatiei, Monica Anisie: "Am ajuns in colaps educational"

Primul ministru a precizat că trebuie "foarte bine pregătit din punct de vedere organizatoric, logistic” examenul în a doua sesiune.

"Aici este vorba de înscrierile la facultate, de examenul la facultate, s-a avut în vedere acest aspect (...). E o problemă din punct de vedere organizatoric pentru că asta ar însemna că într-un interval de timp destul de scurt au loc, practic trei sesiuni ale Bacalaureatului”, a mai afirmat Orban.

El a spus că această decizie nu va crea probleme vreunei categorii de elevi şi că înainte de a se lua decizia autorităţile au discutat şi cu reprezentanţii universităţilor.

"Dacă se pot realiza, din punctul meu de vedere mi se pare o decizie foarte bună”, a adăugat primul ministru.

Citeste si: BAC 2020: ce se intampla cu elevii care au temperatura peste 37.3 la examen

Citeste si: Ultima ora! Anunt oficial: ce se intampla cu scolile din toamna. Cum se vor sustine cursurile

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate