Ce zboruri vor fi oprite joi de greva națională, cauzată de tragedia feroviară din Grecia
Sursa:
Twitter flightradar24/kostaskingston - colaj Kanal D
Zborurile spre și dinspre Grecia vor fi suspendate pe 16 martie din cauza unei greve naționale, cauzată de tragedia feroviară din țară, care a avut loc la finalul lunii februarie.
Controlorii de trafic aerian şi angajaţii din sectorul aviaţiei civile vor participa la protestul pornit de cele mai mari sindicate din Grecia, astfel că zborurile spre și dinspre țară vor fi oprite timp de 12 ore, de la 12:00 până la 00:00.
Zborurile care vor fi oprite de greva națională din Grecia
„L-a văzut cineva pe acest copil, după accidentul de tren? Vă rog din tot sufletul meu, dacă știți ceva sau l-aţi văzut, să-mi scrieți”, este mesajul postat pe Facebook, de către
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni de înscrieri pentru Programul Național FIV 2025, prin care statul oferă sprijin financiar cuplurilor și persoanelor singure care își doresc un copil.
În urmă cu doar câteva ore, Andrei a postat pe Instagram mai multe imagini cu Alexandrina, din vacanța lor la Brașov. Printre comentariile primite, s-a numărat și cel al fostei lor colege din „Casa iubirii”, Manuela.