Au trecut 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Cum arată acum casa de la Ipotești unde a copilărit marele poet

,
Cum arată acum casa de la Ipotești, în care a copilărit Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

[Sursa foto: Captură YouTube: romaniacultural]

Cel mai mare poet al României, Mihai Eminescu, s-a născut în Botoșani în anul 1850, însă și-a petrecut mare parte a copilăriei sale în satul Ipotești, acolo unde, în locul casei părintești, se află în prezent un muzeu memorial construit în exactitate cu originalul. Iată cum arăta casa lui Mihai Eminescu și care este istoria sa.


In articol:

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist de origine română care în prezent este considerat părintele poeziei românești și cel mai mare scriitor al țări.

Printre cele mai cunoscute și îndrăgite lucrări lirice ale sale se numără: „Luceafărul”, „Lacul”, „De-aș avea”, „Ce te legeni” sau „La mijloc de codru”.

Pe 15 ianuarie 2022 se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Acesta s-a născut în 1850 în localitatea Botoșani din județul cu același nume, și a decedat la data de 15 iunie 1889 în București. Cu toate acestea, poetul și-a petrecut o mare parte din copilărie în satul Ipotești din județul Botoșani împreună cu cei zece frații ai săi, loc unde s-a format de-a lungul anilor marele poet. Iată cum arată în prezent casa de la Ipotești a lui Mihai Eminescu:

Istoria casei de la Ipotești

Părinții lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici și soția sa Raluca, împreună cu familia lor,  își schimbau locuința în funcție de anotimp, astfel încât iarna trăiau în Botoșani, unde aveau câteva imobile achiziționate pe Calea Națională, iar vara se mutau în satul Ipotești pentru a fi mai aproape de natură.

Locuința familiei lui Mihai Eminescu din acest sat era una dintre cele doar 26 de case care aparțineau localității.

Gheorghe Eminovici a cumpărat în anul 1947 cu aproximativ 4.000 de galbeni două cincimi din moșia de la Ipotești a Eufrosinei Petrino, moșie uriașă, cu 330 de fălci de pământ în proprietate. După un an de la momentul cumpărării, în 1948 începe construcția casei familiei Eminovici, care a durat până în anul 1955,  urmând ca 23 de ani mai târziu, în 1878, casa să fie vândută.

Cum arată acum casa de la Ipotești, în care a copilărit Mihai Eminescu

Interiorul casei de la Ipotești

[Sursa foto: Captură YouTube: romaniacultural]

În anul 1883, cu doar câteva luni înainte ca marele poet să treacă în neființă, Mihai Eminescu se întoarce în satul Ipotești cu scopul de a încerca să-și răscumpere casa din copilărie. Chiar dacă autorul a încercat tot posibilul să ia în proprietate o parte din propria sa copilărie, încercările lui nu au fost de ajuns, iar poetul nu s-a mai putut întoarce niciodată în casa în care a locuit din 1852 până în 1869, anul în care a plecat să-și continue studiile la Viena.

Citeste si: 15 ianuarie 2021! Când s-a născut, de fapt, Mihai Eminescu! Românii celebrează 171 de ani de la naşterea poetului

Cum arată casa de la Ipotești a lui Mihai Eminescu

Casa familiei Eminovici din satul Ipotești nu era o locuință uriașă. Ba chiar putea fi considerată foarte mică având în vedere că gospodăria trebuia să adăpostească 11 copii, doi părinți și câteva animale domestice.  Locuința avea doar trei camere, împărțite astfel: salonul familiei, biroul lui Gheorghe Eminovici și dormitorul fetelor, unde se odihneau mama și surorile poetului.

Chiar dacă imobilul în sine nu avea dimensiuni extraordinar de mari, casa avea în proprietatea sa o curte foarte mare în care copiii familiei își petreceau majoritatea timpului. Grădina locuinței avea o livadă, grajduri pentru animale, hambare pentru depozitarea cerealelor, o bucătărie de vară, fântână și chiar o mică bisericuță pe care mama lui Eminescu, Raluca Eminovici, a cumpărat-o de la boierul Teodor Murguleț. În proximitatea clopotniței bisericii erau doi tei mari, sub umbra cărora poetul își petrecerea majoritatea timpului, citind poezie sau proză.

În livada ce aparținea gospodăriei familiei Eminovici se afla prisaca unui bărbat cunoscut sub numele de Moș Miron. Mihai Eminescu petrecea mult timp cu acesta, bătrânul jucând rolul de bunic pentru el, ascultându-i și spunându-i diferite povești. Astfel, Moș Miron a devenit una dintre cele mai importante persoane din copilăria lui Mihai Eminescu, iar amintirea sa a rămas alături de poet ani la rând.

Cum arată acum casa de la Ipotești, în care a copilărit Mihai Eminescu

Casa în care a copilărit Mihai Eminescu

[Sursa foto: Captură YouTube: romaniacultural]

Citeste si: Cu cât se scumpesc locuințele în 2022

Casa de la Ipotești a devenit muzeu

Câteva zeci de ani mai târziu, mai exact în 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial, casa de la Ipotești a devenit primul muzeu memorial dedicat lui Mihai Eminescu. Locuința a necesitat reconstrucție totală, însă, ținându-se cont de diferite lucrări, schițe și fotografii din trecut, aceasta a fost reconstruită în anul 1979 conform originalului, conform tuturor detaliilor construcției.

În prezent, în curtea gospodăriei se află o casă țărănească de epocă construită în stil moldovenesc. Aceasta a fost de asemenea reabilitată și astăzi poartă numele de Casa Papadopol, datorită ultimului său proprietar, un doctor care poartă același nume.

Pe lângă construcția exterioară care a trebuit făcută asemenea vechii case a marelui poet, muzeul memorial a încercat să păstreze atmosfera copilăriei lui Eminescu și în interiorul casei. În acest sens, pentru decorarea locuinței s-au folosit piese de mobilier vintage, majoritatea originale, provenite chiar din timpul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.

 

Sursă: stirilekanald.ro ,   romaniacultural

 

Citește-ne pe

Citește și:

Rusia face amenințări grave către NATO: „Să-și strângă catrafusele și să se întoarcă la limitele din 1997”

Iarna și-a intrat în drepturi: numeroase șosele sunt acoperite cu zăpadă; porturile de la Constanța sunt închise

ŞOC! Iată planul ascuns al lui Vladimir Putin cu Ucraina! Motivul real pentru care Armata rusă va intra în forţă în ţara vecină cu noi

Viviana Sposub, taxată dur de Maurice Munteanu că nu a știut numele designerului de la care a luat hainele: "Daca macar ținutele nu le faceți voi și este evident că nu le...

TOP 10 cele mai interesante și așteptate filme ale anului 2022! Ce putem urmări anul acesta

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies