Armata SUA nu poate acoperi necesarul de spitale de campanie pentru bolnavii de coronavirus. Care sunt solutiile

Secretarul apărării din Statele Unite, Mark Esper, a declarat luni că Departamentul apărării "nu poate acoperi nevoile tuturor" din inventarul forţelor armate americane.

Oficialul american a făcut declaraţia după ce mai mulţi guvernatori americani au solicitat spitale de campanie de la armată, potrivit Rador care citează CNN.

"Am vorbit până acum cu 7, 8, 9, 10 guvernatori şi fiecare dintre ei au solicitat spitale de campanie, iar cei ale căror state sunt de-a lungul coastelor au solicitat nave.În mod clar, nu putem acoperi nevoile fiecăruia cu ce avem pe inventarul nostru, dar ne bazăm pe FEMA (Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă) să facă o analiză, să o valideze şi apoi urmează prioritizarea", a declarat Mark Esper, care a precizat că, în concepţia sa, spitalele de campanie reprezintă o modalitate de a compensa o lipsă acută.

"Cum văd eu utilizarea spitalelor noastre de campanie în timpul primelor faze ale pandemiei: dacă coronavirusul afectează un oraş unde autorităţile luptă încă să organizeze capacităţile spitaliceşti, mai ales spaţiul pentru paturi, noi intervenim pentru o perioadă de timp, câteva săptămâni, şi asigurăm necesarul de paturi, până când autorităţile organizează şi convertesc săli de gimnastică, hoteluri, dormitoare de colegii şi alte spaţii la care se lucrează în prezent", a declarat Mark Esper.

Citeste si: Coronavirus Romania - primii sapte romani ucisi de coronavirus au fost testati cu intarziere

Citeste si: Coronavirus Romania - CNAS prezinta afectiunile care nu reprezinta urgente, dar care necesita continuarea tratamentelor

Citeste si: Pandemia de coronavirus "se accelereaza": Organizatia Mondiala a Sanatatii solicita testarea masiva

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate