Alex Zănoagă aruncă bomba despre fosta lui soție, Simina Loica: "Mă caută, mă întreabă unde sunt și cu cine"

,
Alex Zanoaga despre Simina Loica

Alex Zanoaga se dueleaza in ring cu Bobicioiu

[Sursa foto: Instagram]

Alex Bobicioiu si Zanoaga se vor bate in cursca in Gala RXF din septembrie.

Din prieteni au ajuns rivali, asta după ce Simina Loica a intervenit la mijloc. Frumoasa bruneta s-a despărțit de soțul ei, Zănoagă și în prezent se iubește de câteva luni cu Alex Bobicioiu, cei doi fiind foarte îndrăgostiți.

Rodul iubirii dintre Zănoagă și Simina Loica, băiețelul lor, este foarte apropiat de actualul partener de viață al brunetei. Însă, se pare, Zănoagă nu poate trece peste trădarea celor doi și cu fiecare ocazie lansează un avertisment pentru Bobicioiu.

Zanoaga, amenintari dure la adresa lui Bobicioiu

"Noi am fost patru ani de zile împreună, ne-am despărțit și după cum se știe Bobicioiu era în grupul nostru de prieteni. După o luna jumate, ei au început să vorbească și pe mine asta m-a deranjat cel mai mult. Putea să fie oricine altcineva că nu aveam nicio treaba. Eu l-am provocat pentru că a fost la mine în casa, i-am dat să mănânce. Am fost că niste prieteni, aici s-a ajuns, a dezvăluit Zănoagă pentru wownews

Alex Zanoaga, despre fiul lui, Dominic

Alex Zanoaga, afectat de despartirea de Simina Loica

Zanoaga si Bobicioiu, confruntare de proportii in ring 

Alex Bobicioiu, scandalizat de gestul lui Jador fata de Simina

Alex Bobicioiu condamna gestul lui Jador fata de Simina Loica

[Sursa foto: Instagram]

Eu sunt pregătit, mi-aș fi dorit să fie și Bobicioiu aici. Nu contează picioarele, ci cât de grele sunt ele. Contează cum sunt ele. Eu am mai făcut cu fratele meu. Sportul de contact îmi place cel mai mult după fotbal. O să îi dau de îi umflu ochii. O să iți umblu la ochiul drept sau stângul. Eu sunt obișnuit și eu o să am familia mea lângă mine, nu am nevoie de ea să am o motivație în plus. Nu mă interesează, să îl șuștină...Nu ai cum să iubești o persoana după o luna jumate. Da, ați fost prieteni 3 ani, dar e altfel iubirea de prieten și alta de iubit. Daca se iubesc, e problema lor. S-au dus la sora Siminei. Sincer, Simina nu ar putea să stea singura cu copilul. Are nevoie de cineva să o ajute. Deja, am auzit că vor să facă și copil. Mi se pare penibil. Din moment ce a ieșit dintr-o relație, să mai vrei copil...eu nu o să mă mai grăbesc, a declarat Zănoagă pentru wownews.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Sibienii au primit-o cu bratele deschise pe Andreea Mantea, amfitrioana reality show-ului "Casa iubirii”! “Am avut o discutie cu Mos Craciun…”

Un român a câștigat de 14 ori la loterie. Metoda genială pe care a aplicat-o în mai multe țări

Sibienii au primit-o cu bratele deschise pe Andreea Mantea, amfitrioana reality show-ului "Casa iubirii”! “Am avut o discutie cu Mos Craciun…”

Orhan din serialul Totul pentru familia mea, momente dificile pe patul de spital! Iată ce intervenție chirurgicală delicată a suferit recent celebrul actor Cüneyt Mete, la scurt...

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies