Duminică dimineața, 25 septembrie, pe Calea Moților din Cluj, un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața.
Citeste si: Andreea Bălan, implicată într-un accident rutier cu un cetățean ucrainean, în București
Accident grav în Cluj-Napoca: O persoană și-a pierdut viața
Tragicul eveniment a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:00. Șoferul circula dinspre centru spre cartierul Mănăștur. Însă, la un moment dat, tânărul a pierdut controlul volanului, a intrat pe trotuar și s-a izbit de un stâlp. Impactul a fost atât de puternic încât tânărul de 25 de ani a decedat pe loc.
Martorii care se aflau la fața locului au declarat că tânărul avea viteză mare, ar fi avut 180 de kilometri la oră.
Citeste si: Lidia Buble a fost implicată într-un accident rutier. Artista și-a lovit mașina de peste 45.000 de euro
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, iar ulterior în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. 
										
În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.