A lasat in urma toate cele lumesti si s-a retras de cativa ani in pustnicie. Muntele ii este acum casa, vietuitoarele padurii- singurii vecini, iar Dumnezeu mult mai aproape.
De-aici, de la Manastirea Colt, a plecat si monahul Daniel. Acum, prinzand acest fir de poveste, ne-am dorit sa il cunoastem. La 76 de ani, sa traiesti singur in pantecele unei stanci- apoi acesta nu-i lucru prea des intalnit.
Cum ascetul nu pofteste sa fie deranjat, de la manastire n-am primit vreo indrumare. Nu ne-a fost tocmai usor sa gasim pe cineva care sa ne indrume pasii pana la el. Oamenii se feresc sa-i dezvaluie ascunzisul.
Fara gand rau, am pornit pe urmele sale. Aveam cale grea de urmat. Reperele- putine, dar importante, ne-au pastrat totusi pe drumul cel bun.
Mai sus, am dat si peste izvorul de unde merge, cand si cand, sa isi ia apa. Cele cateva icoane sunt puse parca sa-ti arate ca apa e dumnezeiesc de buna!
Traseul
devine tot mai anevoios. Pantele abrupte se pierd in coaste stancoase iar bolovanii si radacinile copacilor vor parca sa te opreasca la fiecare pas. Este de-a dreptul o incercare sa ajungi aici. La lasarea serii, insa, am razbit.
Din pacate, monahul nu s-a aratat. Ca "nevoia te invata" este cat se poate de evident chiar si aici, in varf de munte. La chilia injghebata-n stanca regasesti multe din aspectele unei locuinte obisnuite.
Hornul fumegand e semn ca si-a improvizat inauntru si o soba, care-l ajuta sa treaca peste iernile grele, din munte.
Aici anotimpul rece tine aproape jumatate de an iar noaptea isi coboara cortina peste zi parca mai repede decat oriunde. Si timpul trece altfel aici. Si viata lui Daniel e alta decat a muritorilor de rand.
Ce mistere ingropate a lasat monahul Daniel in urma, la manastirea Colt, si de ce s-a retras in singuratatea muntelui- sunt intrebari la care va oferim raspunsuri cutremuratoare sambata,
