Deși a încercat să se prezinte drept martorul unei tragedii, modul în care criminalul din Chiajna a relatat cele întâmplate l-a transformat rapid în principalul suspect.
Cum s-a dat de gol criminalul din Chiajna
După ce și-a împins prietenul de la etajul cinci al apartamentului său din Chiajna, tânărul nu a fugit de la locul faptei. Dimpotrivă, a sunat chiar el la 112 și a susținut că a asistat la o cădere accidentală. A spus că se afla pe balcon și că a văzut cum bărbatul a căzut în gol. Însă, în timpul audierilor, a început să se bâlbâie și să se contrazică singur. Acele ezitări l-au trădat și au atras atenția polițiștilor.
Anchetatorii au simțit că ceva nu se leagă și au început să adune probe.
„S-au descoperit probe indubitabile legate de faptul că persoana respectivă nu căzuse accidental, ci fusese împinsă de pe balcon de tânărul de 22 de ani. Totul s-a produs pe fondul unui conflict spontan”, a precizat Mădălina Moșoiu, reprezentant al Poliției Ilfov.
Ce dezvăluiri au făcut vecinii criminalului din Chiajna
Vecinii au relatat și ei că agresorul părea agitat imediat după incident.
„A venit și super speriat de după colț. Mi-a zis și mie, cică a văzut omul așa jos”, a povestit unul dintre locatari, citat de observatornews.ro.
Cei doi tineri se cunoșteau de mai mult timp.
În ziua tragediei, au fost surprinși împreună de camerele de supraveghere, cumpărând alcool de la un magazin din apropiere. Mai târziu, au urcat în apartamentul în care locuia suspectul. Acolo a izbucnit o ceartă, iar într-un acces de furie, tânărul și-a împins prietenul în gol.Pus în fața probelor, agresorul a cedat și și-a recunoscut fapta. Acum, riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare, dacă instanța îl va găsi vinovat.