A fost oprita cautarea copilului de 7 ani dispărut din Arad. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Sebastian?

,
Sebastian
Sebastian din Arad, dispărut fără urmă

Căutarea lui Sebastian din localitatea arădeană Vânători, a cărui dispariţie a fost sesizată pe 9 ianuarie, a fost oprită de forţele de ordine, însă poliţiştii vor continua cercetările.


In articol:

De șase săptămâni poliția, voluntarii și familia, îl caută cu disperare pe Sebastian, un copil de numai șapte ani care pare că a intrat în pământ. Copilul este de negăsit. Ultimul care l-a văzut era patronul stânei pentru care copilul lucra.

Acesta susține că băiatul l-a anunțat că pleacă să caute fructe de pădure, însă nu s-a mai întors nici astăzi.

cautare Sebastian
Căutarea copilului de 7 ani dispărut 

Căutarea copilului de 7 ani dispărut 

Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.

În ultima săptămână, forţele din judeţul Arad au fost sprijinite de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, care a adus în zonă un laborator criminalistic mobil, potivit digi24.

Persoanele care îl cunoşteau pe micuț spun că el cunoştea foarte bine zona şi nu avea cum să se rătăcească.

Citeste si: Noi detalii în cazul lui Sebi, copilul de șapte ani care dispărut fără urmă. Familia copilului a dezvăluit cine este vinovatul

Mama lui Sebastian a povestit cum Sebastian se juca pe stradă, atunci când a fost luat de un cioban în căruţă, să îl ducă la stână. Acesta și restul copiilor, care erau în căruță, urmau să ajute la construirea unui gard.

Primarul comunei Mişca, de care aparţine satul Vânători, Tiberiu Haasz, a vorbit despre ciobanul respectiv.

"Un om mai în vârstă a luat 6 copii la un saivan, la lucru. Mai încărcau un balot, munceau, dar îi răsplătea cu bani. Unul dintre copii s-ar fi dus să mănânce fructe de pădure şi a dispărut. Bătrânul s-a întors cu restul de copii acasă. Un om bătrân, n-o fi observat.

Peste 50 de persoane participa la căutări. Vine şi elicopter cu termoviziune de la Frontieră, dar este ceaţă mare. Nu se ştie vestimentaţia copilului. Poate să apară hipotermia, că e foarte frig", declara primarul, atunci când Sebastian a dispărut.

Familia lui Sebastian a fost testată cu detectorul de minciuni si s-a stabilit faptul că aceștia au spus doar adevărul.

"Nu pot pune capul pe pernă că pruncul meu nu este în casă.

Cineva l-a furat, pentru că nu este nicio urmă de el. Au căutat atâția polițiști, jandarmi aici, pe hotar, se găsea ceva. Care l-a furat îl rog din tot sufletul să mi-l aducă, să vină cu el", spune mama micuțului.

Cum arată Sebastian

Copilul are 1,20 metri înălţime, păr şaten, faţa ovală şi constituţie astenică. Nu se cunoaşte îmbrăcămintea pe care o purta copilul la momentul dispariţiei.

Citeste si: Sebi, băiatul de 7 ani dispărut din Arad este de negăsit! Voluntarii renunţă la căutări: „Am acoperit 100 km pătrați și n-am găsit nicio urmă”

Deşi au apărut noi indicii în cazul lui Sebastian, autorităţile îi roagă pe toţi cei care deţin informaţii care ar putea duce la găsirea minorului sunt rugaţi să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie, potrivit aflastiri.ro.

 

Citește-ne pe
Citește și:

Cazul Caracal. Mesajul sfâșietor al mamei Luizei Melencu: "Dumnezeu să-ți dea putere să poți scăpa din..."

SONDAJ - Criza de la metrou, prin ochii bucureştenilor: Cine ar trebui să plătească

Clasament Survivor România 2021. Cine se află pe primul loc în top după plecarea Anei Porgras. Răsturnare totală de situație

Micuțul Sebastian este în continuare de negăsit! Este căutat cu elicopterul, camere cu termoviziune și câini

Alexandru Cumpănaşu, acuzat de o elevă că i-a făcut propuneri indecente. Ce mesaje i-a trimis politicianul tinerei

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies