Vulcanul Lewotobi Laki-Laki, situat în provincia East Nusa Tenggara, a erupt marți, aruncând un nor dens de cenușă până la o înălțime de 11 kilometri, vizibil de la 145 de kilometri distanță.
Citește și: Un vulcan a erupt Filipine. Cât timp a durat de la ultima sa erupție
Zeci de zboruri anulate în Bali din cauza erupției vulcanului Lewotobi Laki-Laki
Erupția, considerată una dintre cele mai puternice din ultimele luni, a avut efecte imediate asupra transportului aerian.
În urma acestui fenomen spectaculos, autoritățile au ridicat nivelul de alertă vulcanică la cel mai înalt grad.
Zeci de zboruri internaționale cu destinația sau plecarea din Bali au fost anulate. Printre cele mai afectate companii se numără Singapore Airlines, care a suspendat patru curse între Singapore și aeroportul Denpasar din Bali, precum și filiala sa low-cost Scoot, care a anulat zborurile spre Bali și insula vecină Lombok.
Și compania aeriană australiană JetStar a fost nevoită să anuleze mai multe zboruri din Australia către Bali, în special în cursul dimineții. Sunt așteptate și alte întârzieri pentru zborurile de după-amiază, în funcție de evoluția norului de cenușă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Prognozele arată că norul de cenuşă ar trebui să se îndepărteze până diseară”, a declarat JetStar, citată de News.ro.
Mai mulți locuitori au fost evacuați
Autoritățile locale au luat măsuri de urgență și au evacuat zeci locuitori din două sate aflate în apropierea vulcanului.
„Străzile au fost acoperite cu un strat gros de cenușă, pietriș și nisip”,
a declarat Avi Hallan, reprezentant al agenției locale pentru gestionarea dezastrelor.Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime.
Vulcanul Lewotobi Laki-Laki a mai erupt recent și în luna mai, iar noua activare confirmă instabilitatea seismică din regiune.