5 lucruri mai puțin știute despre Noua Zeelandă

,

Noua Zeelandă este o țară absolut spectaculoasă, plină de lacuri, parcuri naturale și peisaje care îți rămân întipărite pe retină. Sunt însă câteva detalii despre această țară izolată, pe care ar fi păcat să nu le aflați


In articol:

Noua Zeelandă este compusă din două insule mari și mai multe insule mici și este situată lângă Oceanul Pacific. Dacă sunteți pasionat de drumeții și de natură, în general, atunci aceasta este țara pe care trebuie neapărat să o vizitați. 

Noua Zeelandă și ciudățeniile acestei țări

Dacă aveți de gând să ajungeți în Noua Zeelandă, ar fi ideal să cunoașteți cât mai multe lucruri despre această țară. Și credeți-ne că aveți ce să aflați. Este una dintre destinațiile turistice cele mai spectaculoase, cu oameni extrem de primitori, dar și cu multe atracții care o să vă încânte. 

Noi ne-am gândit să vă dezvăluim câteva lucruri mai puțin știute despre Noua Zeelandă, ca să vă fie mai ușor să vă faceți o idee despre această țară. 

1. Oaia este un brand turistic în Noua Zeelandă. Această țară are peste 25 de milioane de oi, în condițiile în care aici locuiesc aproximativ 5 milioane de oameni. 

2. În Noua Zeelandă se află locul cu cel mai lung nume din toată lumea. Este vorba despre un deal, numit Taumatawhakatangihangakoauauotamateaturipukakapiki-maungahoronukupokaiwhenuakitanatahu. Nu vă chinuiți să-l citiți! 

3. Noua Zeelandă a fost prima țară din lume în care femeile au primit drept de vot.

S-a întâmplat în 1893. 

4. În Noua Zeelandă nu există niciun șarpe. 

5. Noua Zeelandă a fost ultimul loc descoperit de pe Terra. Așa se explică probabil de ce trebuie să plătiți o avere pe un bilet de avion către această țară. Aproximativ 3.000 de euro costă un drum până în Noua Zeelandă. 

Noua Zeelandă și fascinanta populație Maori

Noua Zeelandă a fost descoperită de-abia în anul 1642, iar aici trăiesc în continuare foarte mulți indigeni Maori.

De altfel, aceștia reprezintă cea mai mare minoritate din populația țării. 

Populația Maori există de peste 8 secole, iar tradițiile acestor oameni reprezintă una dintre atracțiile turistice din Noua Zeelandă. Maori au un ritual specific atunci când primesc în grupul lor persoane străine. De asemenea, atât femeile, cât și bărbații, au diverse tatuaje, care se transmit din generație în generație. 

Denumirea de ”maori” vine de la cuvântul ”maui”, care înseamnă ”nativ” în limba neozeelandeză.

Mulți dintre acești indigeni au emigrat în Australia, dar chiar și așa, există o lege din 1987, ”Decretul Limbii Maori”, prin care maori este o limbă oficială în Noua Zeelandă, după limba engleză. 

Populația Maori a devenit cunoscută datorită tehnicilor avansate de luptă, dar și pentru felul în care își cultivă terenurile și reușește să lucreze piatra si lemnul. Indigenii Maori au dat naștere și mai multor legende locale, printre care aceea că anumite animale au puteri magice, dar și că în Noua Zeelandă ar exista monștri, pe fundul

lacurilor. 

Și ca o ultimă curiozitate de final, dacă nu știați, pasărea kiwi este simbolul acestei țări. Această pasăre nu poate să zboare și este cea mai mică dintre toate păsările care nu zboară.

Are un cioc extrem de lung, oar ouăle de kiwi sunt mai mari decât pasărea, în sine. Kiwi este o pasăre protejată prin lege în Noua Zeelandă. 

 

Citește-ne pe
Citește și:

A avut sau nu o aventura Cozmin Gusa cu starleta Laura Andresan? Consultantul politic a spus adevarul!

Focare de COVID-19 într-un spital județean în secțiile de cardiologie și neurologie

Clasament Survivor România 2021, cu cele 4 noi concurente incluse. Cine a ajuns pe locul 1 și pe ce poziție a coborât Jador

Cozmin Gusa, dezvaluiri incredibile despre razbunarea pregatita impotriva lui Adrian Nastase, in 2004, cand a trecut de partea lui Traian Basescu! "Ar fi trebuit mai putin...

Când scăpăm de purtarea măștii? Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut anunțul

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies