Canan Mutluer face parte din categoria celor mai apreciate actrițe și fotomodele ale Turciei. Această a devenit celebra încă de la vârstă majoratului când a început să cocheteze cu modelingul și a cucerit rapid admirația publicului larg datorită frumuseții sale răpitoare. Treptat Canan a pătruns și în lumea cinematografiei turcești după ce a atras atenția celor mai importante case de producție, care au început să o coopteze în diverse proiecte de televiziune. Deși în prezent are 55 de ani, Canan continuă să arate uluitor de bine și să își mențină silueta de invidiat.
Zerrin, mama lui Onur din serialul Aripi frânte, apariție de senzație fără machiaj
Canan Mutluer a venit pe lume în anul 1967, în Istanbul, acolo unde a crescut și a studiat peste ani. Părinții săi i-au oferit o educație deosebită și au sprijinit-o mereu în tot ceea a decis să realizeze în viață profesională de-a lungul anilor.
Încă de pe vremea când avea doar 20 de ani, Canan Mutluer a început să cocheteze cu modelingul devenind rapid unul dintre cele mai apreciate fotomodele ale Turciei. În anul 1987, superba actriță a debutat pe platourile de filmare în serialul Mesela Muzaffer, care a însemnat și primul pas către carieră strălucită de astăzi.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Dincolo de latura profesională de succes, Canan Mutluer nu a avut parte de o viață personală la fel de reușită deoarece nu și-a întemeiat propria familie, însă a trăit mereu la intensitate maximă și s-a bucurat de toate realizările sale profesionale.
Deși anii trecut peste chipul celebrei actrițe, această continuă să arate impecabil și să își păstreze o silueta perfectă la vârstă de 55 de ani și își uimește fanii la fiecare apariție publică.
Canan Mutluer nu s-a sfiit să le arate fanilor ei din mediul virtual și imagini în care apare fără pic de machiaj, dovedind că are încă un ten impecabil, chiar dacă a mai apelat din când în când și la intervenții estetice.Citeste si: Kanal D, lider de audiență în Prime Time, la nivelul întregii țări, cu serialul “Aripi frânte”