Yasemin Yazıcı are doar 28 de ani și se numără deja printre cele mai apreciate și admirate actrițe din tânăra generație în Turcia. În cei șapte ani de activitate pe platourile de filmare, această a dovedit un talent desăvârșit, o carisma aparte și o pasiune uriașă pentru meseria aleasă. Cel mai recent proiect din care a făcut parte este serialul Dragoste față hotare, în care a interpretat rolul Esma Karlik.
Yasemin Yazıcı din serialul Dragoste fără hotare, mesaj emoționant la finalul filmărilor
Telespectatorii din România au cunoscut-o anul acesta pe superba actriță Yasemin Yazıcı în distribuția serialului Dragoste fără hotare și au îndrăgit-o și apreciat-o rapid pentru talentul și frumusețea ei răpitoare. Și în acest rol, Yasemin a jucat fără cusur și a demonstrat un talent uimitor. De curând, tânăra actrița a publicat pe contul ei de Instagram câteva imagini de pe platourile de filmare, însoțite de un scurt mesaj emoționat adresa foștilor săi colegi, prin care își exprimă regretul că s-au încheiat filmările, dar
„La revedere, Esma Karlık! Mulțumesc tuturor coechipierilor mei de la Dragoste fără hotare care au contribuit în fața și în spatele camerei! Mă bucur atât de mult că drumurile noastre s-au intersectat! Aș dori să-mi exprim sinceră recunoștință față de telespectatorii noștri care nu ne-au lăsat singuri și m-au acceptat în episodul 39 că și cum aș fi intrat în primul episod!”, a scris Yasemin Yazici.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Yasemin Yazıcı, evoluție uluitoare pe plan profesional
Yasemin Yazici a venit pe lume în anul 1997, în Istanbul, unde a crescut și a studiat peste ani. După absolvirea liceului, ambițioasă Yasemin a fost admisă la London School of Economics din Anglia, însă la revenirea în Turcia, această a devenit interesată de actorie și a urmat cursurile unei școli private de teatru, dans și canto, la finalul cărora a primit statutul de actrița așa cum visase încă din perioada copilăriei.
În 2021, Yasemin Yazici a debutat pe platourile de filmare cu un rol secundar în distribuția producției Son Yaz, un an mai târziu, această a fost cooptată în producția de cinema Aşk Taktikleri și în serialul Kara Tahta, iar în 2023 a acceptat să joace în serialul Dragoste fără hotare, în care a primit un rol important, ce i-a
adus mare succes în carieră.