Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii surprinde în continuare telespectatorii cu noi momente de senzație, cu noi concurenți dornici să își caute perechea, care se confruntă în fiecare ediție cu noi provocări de pomină în încercarea de a formă un cuplu sau de a-și menține relațiile deja întemeiate. În ediția de astăzi, Robi și Virginia au avut încă o încercare eșuată de a-și rezolva neînțelegerile și de a se reapropia, însă fără sorți de izbândă, deoarece în discuția lor au intervenit și alți concurenți care n-au făcut decât să le agraveze situația.
Virginia, concluzie tranșantă în privința lui Robi! „Vorbim împreună și ne înțelegem separat...”
În ediția de astăzi în Casa iubirii a predominat încă din prima parte a zilei o atmosferă tensionată. Concurenții au discutat prin intermediul conexiunii, însă s-a ajuns la mari controverse și reacții aprige în anumite momente. Pe de o parte, Virginia și Robi au încercat din nou să își lămurească problemele și să își exprime nemulțumirile însă nu au ajuns la consens.
Patrick: Ieri ai avut un moment foarte frumos cu Robi! Și dintr-o dată din dragostea aia mare care era v-ați certat! Iar a început distracția!
Virginia: Pentru că uneori vorbim împreună și ne înțelegem separat! Eu puteam în urmă declarațiilor, foarte simplu să zic că nu mai vreau!
Patrick: Robi ce părere ai de ce spune Virginia?
Robi: Am un moment de seriozitate! Vorbeam de sentimentele într-o relație! În momentul în care sentimentele unuia dintre noi sunt mai puternice e normal să încerce să tragă puțin, înțelegi!
Virginia: Nu e așa! Și după o relație, după trei zile, nu sunt sentimente acolo dar trebuie să lupți dacă intervine o ceartă! Renunți la prima ceartă?
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Robi: Păi n-am renunțat!
Giuly: Asta dacă știi ce îți dorești! Robi nu prea știe ce își dorește!
Stefan, bănuit că ar fi atras de Virginia sau Ștefania
Pe de altă parte, Ștefan a fost pus la zid de către Cosmin și Robi la un moment dat, care l-au acuzat că ar avea intenții ascunse în ceea le privește pe partenerele lor, Ștefania și Virginia.
Însă concurentul a spus răspicat că nu o place pe Virginia în ciuda faptului că este o fată superbă, însă nu este potrivită pentru el. Iar în ceea ce o privește pe Ștefania, acesta o consideră o simplă prietenă și nimic mai mult.