Au palate de milioane, cu turle până la cer, dar se plâng că sunt mai săraci decât săracii. Criza a ajuns până la poarta romilor din Buzescu și i-a lovit unde doare mai tare, în portofel.
În palate nu mai este salbă de lumini, iar focul abia dacă mai arde într-o cameră, după ce o viață au trăit ca șeicii
Viața la palat nu mai este doar lapte și miere, romii sunt nevoiți să învețe lecția de economie, după ce criza a lovit și la case mai mari.
Buzescu, Beverly Hills de Teleorman, care a adus faima locului peste mări și țări, este localitatea cu cele mai multe palate aurite pe kilometrul pătrat, însă, astăzi a ajuns un muzeu al vremurilor bune.
”O parte din ele sau vândut, o parte dintre ele sunt în construcție și nu se mai termină, pentru că nu mai sunt bani”, a spus reprezentantul romilor din Buzescu.
Cum este viața la palat în 2022
Deși par a fi extrem de bogați, viața la palat este din ce în ce mai grea, după ce criza a lovit și în celebrul Beverly Hills de Teleorman.
”Viața este din ce în ce mai grea, gândindu-mă că totul s-a scumpit și, nu că n-ar mai merge afacerile, dar te limitezi, pentru că și energia și mâncarea, care e foarte scumpă, nu mai poți să cumperi ca înainte, adică să fii liniștit că ai o sumă de bani, întreții familia o perioadă de timp, perioada s-a înjumătățit”, a
Nu și-au dorit să se nască în acest loc, însă destinul așa le-a fost scris.
”Păi, dacă aici ne-am născut. Stăm aici că ne place? Aici ne-am născut. Toți au plecat în străinătatea. Au plecat, cum au plecat toți din România”, a spus o localnică.
R: Mai sunt și acum petreceri cu erau odată?
L: Mai sunt doar la necazuri.
R: O dată la cat timp este o petrecere pe aici?
L: La un an, la doi.
R: Înainte era în fiecare weekend?
L: Da!