Urmează zile de foc în peste 20 de județe din România! Este cod portocaliu de caniculă, însoțit de disconfort termic accentuat

Autor: Bianca Vidoi

Urmează zile de foc în peste 20 de județe din România

Sursa: Shutterstock

Peste 20 de județe din România se află sub avertizare de cod portocaliu de caniculă.

Administrația Naționala de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice, de cod portocaliu și galben de caniculă. Peste 20 de județe din România vor fi sub un val de căldură, valorile maxime din termometre ajungând la 39 de grade Celsius.

Urmează zile de foc în peste 20 de județe din România

În următoarele zile, valul de căldură se extinde în mare parte a României.

Administrația Naționala de Meteorologie a emis mai multe avertizări meteorologice de cod portocaliu și galben de caniculă, valabile de joi, 24 iulie 2025, până sâmbătă, 26 iulie 2025. Primul cod portocaliu de caniculă a fost emis de joi, 24 iulie 2025, de la ora 10:00, până vineri, 25 iulie 2025, la ora 10:00.

Pe parcursul celor 24 de ore, județele aflate în sudul și vestul Olteniei, precum și cele din sudul și centrul Munteniei, vor fi sub cod portocaliu de caniculă.

Pe parcursul orelor, valul de căldură va persista, însoțit de disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 și 39 de grade Celsius. 

În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.”, a anunțat ANM.

Citește și: România, împărțită între caniculă și furtuni. Prognoza meteo pentru perioada 24 iulie- 17 august 2025

Citește și: FOTO Mihaela Rădulescu, imagini neștiute cu Felix Baumgartner: „L-am făcut pe acest om cel mai fericit dintotdeauna și el a făcut la fel pentru mine”

Citește si: Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României

În același interval, meteorologii ANM au emis un cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării. Valul de căldură se va resimți în Banat și Crișana, în vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală. În aceste zone, valorile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade Celsius.

„Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Va fi caniculă în Banat și Crișana, în vestul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 20 de grade.”, a adăugat Administrația Naționala de Meteorologie.

Este cod portocaliu de caniculă, însoțit de disconfort termic accentuat

În peste 20 de județe din România, valul de căldură va persista și pe parcursul următoarelor zile.

Meteorologii ANM au emis un cod portocaliu de caniculă, valabil de vineri, 25 iulie 2025, până la data de sâmbătă, 26 iulie 2025. În Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. De vineri, 25 iulie 2025, de la ora 10:00, până la data de sâmbătă, 26 iulie 2025, la ora 10:00, meteorologii anunță temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade Celsius.

„În Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crișanei, precum și în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.”, a anunțat ANM.

În timp ce peste 20 de județe din România se află sub cod portocaliu de caniculă, județele din Crișana, din cea mai mare parte a Transilvaniei, din sudul și centrul Moldovei, din nord-estul Munteniei și din Dobrogea continentală vor fi sub cod galben de disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade.”