Face ce face și Iancu Sterp ia mereu prin surprindere internauții care îl urmăresc.
Iancu Sterp, planuri mari de viitor
" Mama Geta e mai dificilă, dar a simțit-o că e ce trebuie, că e o fată cuminte, frumoasă, pentru mine și atunci dacă eu sunt fericit, nu are de să nu fie și ea.
După ce și-a lașat treburile gospodărești în ordine, a ajutat-o pe mama Geta cu oile și cu scosul cartofilor împreună cu iubita lui, iată că Iancu Sterp își vede și de treburile personale și dis de dimineața s-a îmbarcat în avion și dus a fost. Mulți s-au întrebat și l-au întrebat unde a plecat val vârtej și daca a lașat-o singura pe Denișa, iubita lui, mai ales că mesajul lui a fost foarte clar. Până ce Iancu va aduce noi lămuriri, fanii au putut vedea câteva secvențe cu el luptanand în ring. Poate plecarea lui are legătură cu pasiunea pentru acest sport vrând să duca totul la alt nivel.
Mama Geta a ramas fara niciunul dintre copii la casa parinteasca
În tot acest timp, mama Geta a rămas cu gospodăria fară cei patru copiii, toți fiind la casele lor, ajutorul de nădejde fiind acum Liviu, băiatul care o ajuta la toate și firește Getuta, atunci când timpul i-o permite și când poate să mai treacă pe la casa părinteasca.