La doar câteva zile după ce a părăsit emisiunea „Casa iubirii”, în gala de duminică, 31 august, Danciu a ales să se retragă într-un loc liniștit, departe de agitația show-ului.
Unde a plecat Danciu după ce a fost eliminat din „Casa iubirii”
Fostul concurent de la „Casa iubirii” s-a relaxat la munte, în satul Sadu, din județul Sibiu, unde s-a cazat într-o locație cu o priveliște spectaculoasă.
Chiar la o zi după eliminare, Danciu a ținut să le transmită un mesaj celor care l-au susținut pe durata emisiunii. Acesta le-a mulțumit fanilor pentru sprijin și a mărturisit că experiența trăită în competiția matrimonială a fost una intensă și plină de emoții.
Citește și: Mesajul transmis de Danciu, după ce a fost eliminat din „Casa iubirii”: „Eu n-am fost invidios”
„31 August. Ultima zi din săptămână. Ultima zi din lună. Ultima zi de vară.
Dumnezeu o să mă ajute să îndeplinesc tot ce mi-am propus, pentru că eu n-am fost invidios, ci bucuros, așteptându-mi rândul”, a transmis Danciu, într-o postare pe Instagram.
Citește și: Danciu, mărturisiri neașteptate: "Mă doare!" Ce se întâmplă între concurentul din ''Casa iubirii'' și Lucia
Cu cine s-a afișat Danciu după ce a fost eliminat din „Casa iubirii”
Înainte să părăsească platoul emisiunii, Danciu a fost întrebat care este cel mai mare regret al său, iar răspunsul a fost sincer: ar fi vrut să încerce mai mult în interacțiunea cu Manuela, concurenta cu care ar fi putut forma un cuplu.
Deși nu și-a găsit jumătatea în „Casa iubirii”, Danciu a reușit să lege prietenii solide. La scurt timp după eliminare, acesta a postat o fotografie alături de foștii colegi Andrei, Robert și Moldo, semn că relațiile create în competiție vor continua și în afara acesteia.
„Vă pup băieți, mă bucur că v-am cunoscut. Sunteți niște oameni minunați și sper ca Dumnezeu să vă ducă acolo unde v-ați propus”, a scris Danciu pe rețelele sociale.