În momentul incidentului din Bali, la bord se aflau 65 de persoane, iar autoritățile confirmă decesul a patru dintre acestea. Alți 38 de pasageri nu au fost găsiți până în acest moment, iar operațiunile de căutare se desfășoară în continuare, cu eforturi susținute din partea echipelor de salvare, scrie presa Indoneziană.
Cum s-a petrecut tragedia din Bali
Tragedia s-a petrecut în jurul orei locale 23:20, la doar 25 de minute după plecarea feribot ului, identificat sub numele KMP Tunu Pratama Jaya.
Rama Samtama Putra, șeful poliției din Banyuwangi, a oferit primele informații confirmate: „Douăzeci și trei de persoane salvate, patru morți”. Inițial, estimările făcute de autorități indicau un număr și mai mare de dispăruți.
Patru dintre supraviețuitori au reușit să ajungă la suprafață folosind o barcă de salvare, fiind găsiți ulterior în larg. Echipele de intervenție au acționat rapid, mobilizând bărci de salvare și o navă suplimentară trimisă din Surabaya. Autoritățile se ocupă în paralel și de verificarea listei oficiale a pasagerilor, pentru a confirma dacă numărul celor aflați la bord coincide cu cel comunicat inițial.
Traversarea maritimă între Java de Est și Bali durează aproximativ o oră și este considerată o rută frecventată de localnici. Incidentul readuce în discuție vulnerabilitatea transportului pe apă din Indonezia, țară formată din peste 17.000 de insule, unde standardele de siguranță rămân adesea sub nivelul așteptărilor.
Președintele Prabowo Subianto, aflat într-o vizită oficială în Arabia Saudită, a dispus mobilizarea imediată a ajutoarelor de urgență.
Secretarul său de cabinet, Teddy Indra Wijaya, a transmis că autoritățile atribuie acest accident maritim unor „condiții meteorologice nefavorabile”, scrie sursa citată.Citește și: Cât costă feribotul în Grecia, în 2025. Prețurile s-au modificat față de anul trecut
Citește și: A erupt vulcanul Lewotobi Laki-Laki din Indonezia! Autoritățile au emis o alertă de grad maxim
Scufundarea feribotului din Bali nu este un caz singular
Acest eveniment nu este un caz izolat.
În luna martie, o altă ambarcațiune care transporta 16 persoane s-a răsturnat în apropierea aceleiași insule Bali. În acel caz, o femeie din Australia a decedat, iar o altă persoană a fost rănită.Tragediile maritime au mai marcat Indonezia în trecut. În 2018, un feribot care traversa lacul Toba, pe insula Sumatra, s-a scufundat, provocând moartea a peste 150 de oameni. În 2022, un alt vas de mari dimensiuni, cu peste 800 de persoane la bord, a eșuat în apele puțin adânci ale provinciei East Nusa Tenggara. Deși nimeni nu a fost rănit atunci, nava a rămas blocată timp de două zile, până la finalizarea operațiunii de eliberare.
De-a lungul anilor, astfel de incidente au atras atenția asupra necesității unor măsuri stricte privind controlul tehnic al navelor și instruirea echipajelor. În lipsa unor îmbunătățiri concrete, transportul pe mare în regiune continuă să reprezinte o sursă majoră de risc pentru mii de pasageri zilnic.