Un bebeluș de trei luni din Santa Barbara a fost deshumat la patru zile după ce a fost îngropat după ce un trecător a anunțat că se aud plânsete din mormântul copilului.
Un bebeluș a fost deshumat după ce un trecător „i-a auzit plânsetul” din groapă
Un băiețel de doar trei luni a fost ucis din cauza febrei severe, iar la data de 10 septembrie acesta a fost îngropat într-un cimitir din Protección, Honduras, însă somnul său de veci nu a fost unul liniștit. La doar patru zile după înmormântarea acestuia, un apropiat al familiei băiețelului a spus că a auzit strigătele acestuia atunci când treceau pe lângă cimitir.
Apropiatul familiei a mers direct la părinții îndurerați ai bebelușului pentru a le spune cele întâmplate, crezând că copilul a fost îngropat de viu din greșeală. Speranța a venit rapid din partea familiei copilului de trei luni, iar în dorința unui miracol, aceștia au decis să îl dezgroape pe micuț pentru a vedea dacă ceea ce li s-a povestit este adevărat.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Familia bebelușului s-a rugat neîncetat la un miracol în momentul în care copilul a fost deshumat, însă nu a avut loc. Aceștia au încercat să găsească orice semn că acesta trăiește, însă fără noroc. Copilul de trei luni a fost dus la spital, însă acesta nu a prezentat semne vitale acolo, astfel medicii au confirmat că copilul era încă mort, relatează observatornews.ro .
Citește și: Un nou-născut din Botoșani a fost găsit într-o toaletă. Mama, suspectată că l-a aruncat pe micuț acolo
Bebelușul a decedat din cauza unei tulburări neurologice
Se crede că copilul de trei luni a decedat după ce a suferit o catalepsie, o tulburare neurologică care provoacă rigiditate musculară și pierderea temporară a capacității de a răspunde la stimuli externi sau de a se deplasa. Respirația și pulsul devin foarte lente, iar pielea devine palidă, ceea ce poate crea o confuzie asupra individului de moarte aparentă.
Există multe situații în care acest diagnostic a dus la îngroparea oamenilor care încă erau în viață și care s-au trezit sub pământ. Încă din Evul Mediu, oamenilor care păreau morți în condiții suspecte li se atașa un clopoțel, iar în cazul în care sunetul acestuia se auzea din mormânt, atunci acesta era salvat.
Citește și: El este Mihai, salvatorul copilului de 10 ani din accidentul din Botoşani în care au murit trei persoane