Potrivit martorilor, agresiunea ar fi durat nu mai puțin de patru ore, iar leziunile bărbatului au fost incompatibile cu viața.
Un bărbat de 38 de ani a murit după ce a fost bătut și lăsat să moară într-un șanț
Conflictul a pornit de la un banal schimb de replici între victimă și administratorul barului, însă a degenerat rapid într-o bătaie cumplită. Victima, aflată la pământ și fără posibilitate de apărare, a fost lovită repetat cu pumnii și picioarele, atât în incinta barului, cât și în fața localului. Ultimele clipe din viața bărbatului au fost marcate de violență extremă și de indiferența celor prezenți.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit în zorii zilei, abandonat într-un șanț de pe marginea unei străzi din comună.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„ În fapt, s-a reţinut că în data de 28.05.2025, în intervalul orar 00:30- 04:00, inculpatul a lovit în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele în zona capului şi a corpului victima, atât în incinta unei sălii de jocuri amplasată în comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, în curtea imobilului, precum şi în stradă, în faţa imobilului, cauzându-i leziuni traumatice multiple în urma cărora victima a decedat, actele de violenţă depăşind în intensitate modalitatea proprie actului de ucidere, fiind apte de a produce suferinţe mari, de intensitate deosebită, pe o perioadă îndelungată victimei, dovedind o violenţă excesivă, nemiloasă, ferocitate", au precizat procurorii, conform News.ro.
Agresorul a fost reținut
Agresorul, un tânăr de 33 de ani, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor calificat.
Citește și: O româncă a fost ucisă în propria locuință din Italia. Primele ipoteze ale poliției
Ancheta continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia și dacă au existat alte persoane implicate sau care au asistat pasiv la crimă.