Bărbatul încerca să fugă de polițiști, moment în care a sărit un gard, dar a rămas agățat de el, nereușind să treacă pe cealaltă parte.
Un bărbat care fugea de polițiști a rămas agățat într-un gard, în Buzău
În încercarea sa disperată de a scăpa de poliție, bărbatul a ajuns la spital, după ce a rămas agățat de gard. Incidentul a avut loc în mijlocul nopții, într-un cartier din Buzău.
„Agenţii de poliţie din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Buzău au intervenit joi, în jurul orei 1:20, în zona Crâng, Aleea Tineretului, după ce au fost sesizaţi că patru persoane deranjau liniştea publică în zona blocurilor de locuinţe. În momentul în care agenţii de poliţie au ajuns la faţa locului, trei dintre persoane au fugit, cel de-al patrulea agăţându-se într-un gard pe care ar fi vrut să îl escaladeze", a transmis Direcţia Poliţie Locală a Primăriei Municipiului Buzău, citată de Agerpres.
Citește si: BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-ar fi aflat alături de alte trei persoane atunci când polițiștii au ajuns la fața locului.
Autoritățile au intervenit pentru a-l elibera pe bărbat
Acesta nu a reușit să se elibereze singur, astfel că a fost nevoie de intervenția pompierilor, care au adus o autospecială de descarcerare.
„Salvatorii buzoieni au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unei persoane blocată într-un gard. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor medical din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, echipaje care au acţionat pentru deblocarea persoanei şi acordarea primului ajutor medical", a declaratGeorge Creţu, din cadrul ISU Buzău.
După ce a fost dat jos de pe gard, bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.