Ultima dorință a Danei Rotariu, înainte de a se stinge din viață: „Era conștientă de ce va urma”. Ce și-a dorit soția lui Iosif Rotariu să se întâmple cu fetița pe care au adoptat-o

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 29 mai 2024, 23:24

Dana Rotariu a avut mai multe dorințe, înainte de a muri

Sursa: Facebook Kassandra Rotariu

Dana Rotariu, soția lui Iosif Rotariu, a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a pierdut lupta cu cancerul la colon. Însă, înainte de a-și găsi sfârșitul, aceasta i-a cerut niște lucruri importante partenerului ei.

În noaptea dintre 25 și 26 mai 2024, Dana Rotariu, soția cunoscutului fotbalist român Iosif Rotariu, a murit. În urma ei, aceasta a lăsat o durere extrem de mare în inimile celor care au cunoscut-o.

Care a fost ultima dorință a Danei Rotariu

Înainte de a trece în neființă, partenera de viață a celebrului jucător de fotbal a demonstrat un curaj remarcabil, întrucât a acceptat că boala a avansat prea mult în organism, iar, din această cauză, sfârșitul i se apropia cu pași repezi.

Astfel, Dana Rotariu, conștientă de ceea ce o aștepta, și-a exprimat două dorințe importante înainte de a pleca dintre noi. Prima ei cerere a fost legată de hainele cu care urma să fie înmormântată. Aceasta a vrut să fie îmbrăcată într-un costum alb.

Citește și: A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana suferea de cancer

A doua ei dorință a fost ca soțul ei să aibă grijă de copiii lor, inclusiv de Kassandra, fiica adoptivă a familiei Rotariu, care a avut copilărie dificilă din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în urmă cu mai mulți ani, dar și din cauza părinților ei bioloici, care erau foarte agresivi.

Citește și: Informatii despre pulsul normal in functie de varsta

Iosif Rotariu a vorbit despre ultimele clipe din viața Danei Rotariu

Chiar Iosif Rotariu a vorbit despre modul în care soția lui intuise ceea ce urma să i se întâmple. Dana a avut o premoniție despre sfârșitul ei iminent și a luat măsuri pentru a-și pregăti familia pentru momentul inevitabil. Ea a insistat ca Iosif să continue să ofere copiilor aceeași dragoste și grijă pe care le-a oferit-o și ea.

Tragedia pierderii ei a adus multă tristețe, iar odată cu acest eveniment, viața fotbalistului va fi pentru totdeauna marcată pierderea partenerei lui de viață.

Citește și: Foto! Cum a arătat ultimul gol al lui Hagi pentru România! Mulțimea s-a ridicat în picioare la ultimul meci al Generației de Aur

„Eu sunt persoana care stă permanent cu ea, când sunt la antrenament mai stau copiii, dar eu sunt tot timpul lângă ea, eu îi aduc mâncare, apă, îi dau să bea.

Sunt permanent lângă ea și noaptea simt stările pe care le are, cum mă pregătește pentru ce va urma.

Vă dați seama că și starea mea de oboseală e avansată. Optimismul meu, cât de puternic aș fi, începe să scadă, pentru că ea simte cel mai bine ce e și e conștientă de ce va urma. Și-a luat toate măsurile de pregătire. E foarte greu”,

a declarat Iosif Rotariu la Prima TV.