Sfântul Mina este sărbătorit anual pe data de 11 noiembrie. Această zi apare în calendarul creștin ortodox ca fiind o zi de sărbătoare cu cruce neagră. Se spune că în această zi tradițiile și obiceiurile, păstrate din străbuni, trebuie ținute cu tărie pentru ca Sfântul Mina să nu se înfurie. Iată despre ce este vorba:
Cine a fost Sfântul Mina?
Sfântul Mina a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și a fost de meserie soldat.
În timpul unei sărbători păgâne, Sfântul Mina a ales să părăsească muntele și viața monahală și s-a dus în mijlocul celor care sărbătoreau și a strigat: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”.
Printre cei prezenți se afla și Piros, guvernatorul cetății, care a dat ordin ca Sfântul Mina să fie prins și adus în fața sa. În momentul în care a aflat că acesta a fost ostaș a poruncit să fie închis, în temniță, până a doua zi.
Odată cu terminarea sărbătorilor păgâne, Sfântul a fost supus unor chinuri cumplite în speranța că se va lepăda de credința sa.
După ce a fost chinuit, a fost scos în afara cetății unde i-a fost tăiat capul, iar trupul său a fost aruncat în foc. Credincioșii au reușit să salveze câteva părticele din Sfintele Moaște, pe care le-au învelit într-o pânză curată, unsă cu miresme și apoi acestea au fost transportate în locul unde s-a născut. Câțiva ani mai târziu, în acel loc, a fost ridicată o biserică unde s-au săvârșit mai multe minuni.
Tradiții și obiceiuri și ce nu ai voie să faci de Sfântul Mina
Se spune că în ziua în care este sărbătorit Sfântul Mina, credincioșii nu au voie să părăsească biserica cu mâinile pline, chiar dacă obiectele au fost sfințite, deoarece se crede că Sfântul se va înfuria.
Este bine ca azi, fetele și femeile să se ducă la biserică pentru a aprinde o lumânare în speranța ca lucrurile personale care le-au fost furate să fie restituite.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
De asemenea, lumânările mai sunt aprinse și cu gândul la întoarcerea iubirii, pentru persoanele care au greșit și s-au abătut de la calea cea dreaptă.
Ajutorul Sfântului Mina nu este doar pentru cei prejudiciați, cum se spune în popor, ci și pentru cei care doresc să își clarifice gândurile și își doresc să urmeze calea cea dreaptă.
Se mai spune și că oamenii care se roagă în această zi Sfântului își vor găsi puterea și încrederea în propria persoană.
Totuși, dacă sunt persoane care nu pot să se ducă la biserică din diverse motive, este bine să aprindă acasă o lumânare, în fața icoanei cu Sfântul Mina.
Azi, pe data de 11 noiembrie, trebuie rostite rugăciuni pentru dușmani, dar și pentru cei care au călcat strâmb, pentru ca Dumnezeu să le poată lumina mințile.
De menționat este faptul că o parte din moaștele Sfântului Mucenic Mina se găsesc și în București, mai exact la Biserica „Sfântul Mina-Vergu“, unde au fost aduse și depuse în 1874, alături de icoana sa făcătoare de minuni.
Ce rugăciune este bine să rostim azi, de Sf. Mina 2024?
Potrivit doxologia.ro, cei care vor și au nevoie de ajutorul Sf. Mina, este bine să citească următoarea rugăciune:
”O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de argint ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”