Lucian Viziru este un cunoscut actor din România, care a reușit să cucerească inimile femeilor din România, cât și din străinătate. Acesta a fost în atenția publicului atât pentru rolurile pe care le-a interpretat în serialele românești, dar și pentru relațiile amoroase pe care le-a avut. Actorul a bifat o serie de relații cu celebrități din țară, dar și din afara României.
Lucian Viziru a avut o relație de șase ani cu coregrafa Catrinel Sandu
În anii 2000, Lucian Viziru a fost cel mai râvnit burlac din România. În acea perioadă, mai multe vedete i-au trecut prin brațe, ajungând rapid în atenția publicului. Catrinel Sandu și Lucian Viziru au avut o relație din anul 1997, fiind unul dintre cele mai urmărite cupluri din showbizul românesc. Conexiunea dintre cei doi era electrizantă, iar fanii celor doi erau încântați de modul în care se dezvolta relația celor doi.
Catrinel Sandu și Lucian Viziru a început cu ajutorul pasiunilor pe care cei doi le aveau, el pentru cântat, iar ea pentru coregrafie. Aproximativ șase ani au fost împreună, perioadă în care cei doi au făcut pasul cel mare și s-au mutat împreună.
„Era destul de vie relația noastră, destul de discutată. Am fost împreună 5 sau 6 ani. Am stat și împreună, ne-am mutat împreună. Era o treabă serioasă. Am discutat de foarte multe ori despre căsătorie, dar nu cred că era nimeni pregătit pentru pasul ăsta. A fost o relație frumoasă cu doi copii, că eram doi copii până la urmă, care erau la început de drum într-o nebunie.”, a declarat Catrinel Sandu, potrivit click.ro.
Deși toată România se aștepta ca cei doi să se căsătorească, în loc să anunțe logodna, Catrinel Sandu și Lucian Viziru au anunțat despărțirea. Coregrafa a menționat că motivul din spatele separării ar fi fost chiar infidelitatea lui Lucian Viziru. Catrinel Sandu susține că actorul ar fi avut o relație cu o prietenă comună, atunci când ei se aflau într-o pauză.
„Persoana respectivă era prietenă cu noi, dar s-a întâmplat în perioada de pauză dintre noi.
În cadrul unui interviu, Lucian Viziru a explicat că deși el a călcat strâmb în relație, același lucru a fost făcut și de Catrinel Sandu, fosta sa parteneră.
„ Ea a mers pe ideea că eu am fost nenorocitul în relația respectivă…doamna fosta Sandu, deși ne-am tras-o amândoi și la propriu, și la figurat. Ba n-am fost eu cuminte, ba n-a fost ea cuminte. Am fost împreună vreo 5 ani. Am avut tot timpul din lume să facem prostii”, a declarat Lucian Viziru.Citește si: „Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Adevărul din spatele relației dintre Lucian Viziru și Gabriela Spanic
În anul 2004, Lucian Viziru și Gabriela Spanic au apărut în telenovela „Numai iubirea”. Aceștia au apărut pe micile ecrane într-un moment pasional, în care se sărutau. Acel sărut a atras atenția românilor, apărând rapid zvonuri cu privire la o posibilă relație romantică între cei doi. Lucian Viziru a recunoscut că a fost doar un sărut între ei, însă și-ar fi dorit mai mult.
„Da, aici a fost cu limba, ce era în secvența aia. Mulți au zis: Mamă, ce a fost. (…) Aia a fost tot ce s-a întâmplat. Eu sigur aș fi vrut mai mult, cred că și ea ar fi vrut mai mult, numai că ea venise la București cu managerul ei, care era și fostul ei iubit de care tocmai se despărțise de vreo trei zile sau ceva de genul asta. Nu s-a putut face absolut nimic”, a declarat Lucian Viziru, potrivit viva.ro.
După sărutul pătimaș pe care l-au avut, Lucian Viziru și Gabriela Spanic au păstrat legătura, încercând chiar să se întâlnească, însă programele lor nu s-a aliniat niciodată. Actorul a recunoscut că începuse să învețe spaniolă pentru a vorbi cu actrița, mai mult, Gabriela Spanic l-ar fi invitat în Florina, acolo unde locuia, însă a refuzat să meargă.
„Am mai vorbit la telefon. Vorbit la modul că ea nu vorbea decât limba spaniolă, iar eu mă apucasem de limba spaniolă. (…) Am reușit să stăm de vorbă la un moment dat, m-a invitat acolo, unde locuia ea, în Florida, dar până la urmă m-am hotărât că nu vreau să mă duc. Atunci am simțit că e ceva între noi”, a mai povestit Lucian Viziru.
Lucian Viziru s-a iubit câteva luni cu Tania Budi
Tania Budi și Lucian Viziru au avut o relație amoroasă în vara anului 2009. Având afaceri împreună, cei doi au început să interacționeze tot mai mult, iar relația lor profesională s-a transformat rapid într-o relație amoroasă. Diferența de vârstă dintre Tania Budi și Lucian Viziru nu a fost un impediment între cei doi, bucurându-se din plin de sentimentele pe care le aveau.
Însă, după doar câteva luni, Tania Budi și Lucian Viziru au decis să pună capăt relației lor. După trei ani de la despărțire, Lucian Viziru a vorbit deschis despre motivul din spatele separării, menționând că pentru Tania Budi a fost doar un mod de a reapărea în showbiz.
„Între mine şi Tania nu a fost o poveste de dragoste, ci o aventură mai degrabă. Pentru ea a fost un business, plănuia să reintre în showbiz. Pentru mine, o distracţie, într-o perioadă a vieţii mele de care nu sunt foarte mândru, dar îmi asum”, a declarat Lucian Viziru.
Tania Budi l-a acuzat pe Lucian Viziru că ar fi fost gelos, însă actorul a negat aceste declarații ale fostei sale partenere. Mai mult de atât, Lucian Viziru a dezvăluit că Tania Budi ar fi fost insistentă, apărând la ușa lui dacă nu răspundea la telefon.
„Ea spunea că eram un tip gelos. Soția mea poate să vă confirme, eu nu am fost gelos niciodată. Tania era cea care, dacă nu-i răspundeam la telefon, venea acasă la mine și stătea în fața ușii. Până nu-i deschideam, nu pleca de acolo”, a adăugat actorul.