Toţi copiii merită o şansă!

Dacă un copil nu poate învăţa în felul în care i se predă, atunci trebuie să i se predea în felul în care poate EL învaţă. Sună ca un joc de cuvinte, însă e singurul mod în care nişte oameni cu suflet de aici, din Bacău, îi pot ajuta pe copilaşii care trăiesc o dramă, alături de părinţii lor...

Pentru părinţi asemenea Valeriei, care au copiii bolnavi de autism, oamenii de la un centru special din Bacău sunt singura speranţă... Ei sunt printre puţinii specialişti din România care ştiu să diagnosticheze copiii care suferă de autism şi, de asemenea, să îi ajute. Pentru că nu pot vorbi, copilaşii sunt învăţaţi să exprime ceea ce-şi doresc tot cu ajutorul imaginilor. Prin diferite exerciţii, copii diagnosticaţi cu autism învaţă să dea o semnificaţie obiectelor, formelor, culorilor. Pentru a recupera, însă, un copil cu autism este nevoie, în primul rând, ca el să fie diagnosticat cât mai devreme. Pentru asta, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la comportamentul copilului, spun specialiştii. Ca un copil cu autism să aibă şanse să îşi revină, trebuie ca părinţii, rudele apropiate şi specialiştii să lucreze ca o adevărată echipă. E însă o luptă extrem de grea, iar astfel de centre, cum este cel de la Bacău, pot fi numărate pe degete.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate