Cel de-al patrulea sezon al emisiunii Casa iubirii aduce în continuare în atenția publicului noi momente spectaculoase, idile neașteptate, dar și noi concurenți tot mai dornici să își caute jumătatea în cadrul show-ului. Cea mai nouă concurență care a intrat în Casă iubirii este Kira, care a surprins băieții cu frumusețea ei, dar și cu felul ei de a fi, însă de departe cel mai încântat de apariția ei a fost Moldo.
Ce facultate a urmat Kira de la Casa iubirii! Ce cu ce se ocupa aceasta înainte de a se înscrie la emisiune
Kira, noua concurentă de la Casa iubirii are doar 22 de ani și este originară din Târgu-Jiu. Tânăra a mărturisit că și-a dorit să participe la emisiune cu un scop clar: acela de a-și întâlni perechea. Când a intrat în Casa iubirii Kira a dezvăluit tuturor concurenților că este absolventă a Universității de Muzică din București și că a cochetat și cu dansul, care este cea mai mare pasiune și mai
„Am venit să-mi găsesc jumătatea. Cam ăsta e planul meu. Sunt din Târgu-Jiu și am 22 de ani. Sunt săgetător. Eu nu mă ocup cu dansul. Asta e mai mult o pasiune. Nu fac bellydance în general. Mai merg uneori pe la evenimente, dar eu am terminat Universitatea de Muzică din București”, a spus Kira, când a pășit în Casa iubirii.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Începutul lunii iulie aduce vești bune pentru unele persoane! Vor beneficia de un nou ajutor financiar
Kira a fascinat băieții cu farmecul ei aparte încă de la prima ei apariție în Casa iubirii
Kira a făcut furori în rândul concurenților din Casa iubirii, încă de când a pășit prima dată în emisiune și totodată a iscat multe controverse în rândul fetelor, care nu se așteptau că această să fie atât de bine primită. Kira a fost sinceră încă de la început și nu s-a sfiit să-și exprime preferințele în ceea ce îi privește pe băieți.
„Eu am un top. Băieții de pe locul 2 și 3 s-au mai schimbat, dar locul 1 a rămas. Pot să spun locul 1. Tu ești, Moldo, locul 1”, a mărturisit Kira.