Un strat imens de zapada a acoperit totul. In unele zone, viscolite o noapte intreaga, omatul masoara si 40 de centimetri. Cu toate ca localnicii sunt obisnuiti cu iarna timpurie, spun ca niciodata zapada nu a rezistat mai mult de-o zi.
Cei care n-au apucat sa stranga recolta cauta acum cu disperare sub mormanul de zapada. Din tot ce-avea in gradina, domnul Mihai a reusit sa mai salveze doar doi morcovi. Mai mult, temperaturile scazute, si de minus 7 grade, incep sa-i arda pe localnici la buzunare. Din cauza frigului, sobele cu lemne ale harghitenilor duduie inca de ieri.
De parca n-ar fi fost suficient ca iarna i-a luat prin surprindere, drumarii au fost scumpi la vedere, asa ca localnicii au fost nevoiti sa puna osul la treaba si sa taie singuri crengile cazute pe drum.
Zapada a dat peste cap circulatia trenurilor din judetul Prahova. Sapte garnituri au incremenit pe sine, din cauza mai multor copaci cazuti peste firele de inalta tensiune. Ore-n sir s-au chinuit muncitorii sa elibereze calea trenurilor, spre disperarea calatorilor, care erau anuntati de la o ora la alta, de noi intarzieri.
Fiti cu bagare de seama, daca aveti in plan sa ajungeti la munte. Chiar daca pana in weekend zapada se va topi, vremea e inselatoare si oricand poate ninge la fel de abundent. Puneti-va in bagaje haine foarte groase si incaltari adecvate. Mai ales ca se anunta zile reci.
Meteorologii spun ca ne confruntam cu cel mai rece octombrie din 1929, incoace. De azi si pana sambata, gradele din termometre vor aluneca cu mult sub zero grade, in special in zonele de munte.
##VIDEO81311##
Citește si: "Ioana nu este moartă"- Prietenii jurnalistei Ioana Popescu aruncă totul în aer